Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Un român a primit o factură colosală la energie electrică: 76 de milioane de euro
WhatsApp
Un român s-a trezit că are de plătit 76 de milioane de euro pentru energia electrică consumată pe parcursul a cinci luni.
Un român a primit o factură colosală la energie electrică: 76 de milioane de euro

Românul deține o pizzerie și o brutărie în Adjud, iar până acum facturile la energie electrică nu depășeau 1.000 de lei. Însă, o surpriză de proporții a fost în această lună când a primit pe factură un total de plată de 76 milioane de euro.

2. Un român a... (un-roman-a-primit-o-factura-colosala-la-energie-electrica-76-de-milioane-de-euro--1.jpg)

Potrivit bărbatului, furnizorul de energie electrică și-a dat seama de greșeală și i-a trimis factura corectă. Dar, șocul prin care a trecut a rămas: „Când am văzut factura am paralizat! Oamenii ăștia fac abuz în serviciu și negrijență!”.

3. -imagine fara descriere- (un-roman-a-primit-o-factura-colosala-la-energie-electrica-76-de-milioane-de-euro--2.jpg)

 

ANRE a aplicat operatorilor reţelelor de distribuţie a energiei electrice amenzi de 2, 4 milioane lei,pentru necitirea la timp a indexului

 

Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei a aplicat operatorilor reţelelor de distribuţie a energiei electrice amenzi în valoare totală de 2,4 milioane lei pentru depăşirea frecventă a intervalului de trei luni pentru citirea indexului, informează ANRE printr-un comunicat.

„La sfârşitul anului 2022, am dispus acţiuni de control inopinate la operatorii de distribuţie a energiei electrice, prin care am verificat modul de îndeplinire a obligaţiei de citire a indexului grupului de măsurare a energiei electrice la un interval de timp care nu trebuie să depăşească 3 luni, în cazul clienţilor casnici, aşa cum prevede art. 45 alin. (10) din Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare. În urma finalizării acţiunilor de control, inspectorii au constatat depăşiri frecvente a intervalului de 3 luni pentru citirea indexului grupului de măsurare a energiei electrice, toţi operatorii de distribuţie verificaţi fiind sancţionaţi cu amenzi contravenţionale”, a subliniat preşedintele ANRE, Dumitru Chiriţă.

Astfel, E-Distribuţie Muntenia, E-Distribuţie Banat, E-Distribuţie Dobrogea, Distribuţie Energie Electrică România, Distribuţie Energie Oltenia şi Delgaz Grid au fost sancţionate cu câte 400.000 de lei fiecare.

Reprezentanţii autorităţii menţionează că ANRE va continua să monitorizeze respectarea prevederilor legale în vigoare pentru a remedia orice încălcări care afectează consumatorii de energie electrică şi gaze naturale.

„Fac precizarea că, începând cu data de 16.12.2022, amenda contravenţională pentru nerespectarea de către operatorul de distribuţie a obligaţiei de citire a indexului grupului de măsurare al clientului final casnic la un interval de timp de maximum 3 luni s-a modificat şi este cuprinsă între 100.000 lei şi 1.000.000 lei. Amenzile contravenţionale aplicate de ANRE se constituite integral ca venit la bugetul de stat”, a precizat Chiriţă. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel