Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Un preot din Sibiu face un gest INCREDIBIL pentru persoanele decedate
WhatsApp
Preotul Cătălin Dumitrean va îngropa, în zilele următoare, două persoane decedate care au fost abandonate în morga Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) din Sibiu, după ce, anul trecut, s-a mai ocupat de alte 16 cadavre, unele care erau şi de doi ani în morgă.

Totul a început în urmă cu un an, când preotul, care slujeşte şi la biserica Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu, a fost rugat de medici să îngroape un fost pacient, care decedase, dar nu avea pe nimeni. Aşa a ajuns preotul Cătălin Dumitrean să îngroape decedaţi neidentificaţi sau fără familii şi a făcut apel şi la alţi preoţi, care i-au urmat exemplul.

"Acum un an de zile am descoperit că erau morţi la morgă, pentru că cei de la TBC m-au solicitat pentru unul care era de la ei, care nu avea familie şi era mort de şase luni. Când m-am dus acolo erau vreo 14 sau 16 morţi, unii chiar de doi ani de zile, unii neidentificaţi. Am luat legătura cu Primăria, cu Procuratura şi i-am îngropat pe toţi cu banii pe care i-am strâns eu. Până la urmă, cei de la Primărie m-au sprijinit şi mi-au dat maşină şi loc de veci gratuit. L-am rugat şi pe părintele Băcilă, că nu mai făceam faţă. (...) Acum sunt doi, săptămâna asta", a declarat, luni, preotul Cătălin Dumitrean.

Primăria Sibiu îl ajută pe preot


Potrivit acestuia, Primăria Municipiului Sibiu asigură transportul şi locul de veci, gratis, pentru persoanele care mor şi nu are cine să le îngroape şi rămân abandonate la morga spitalului.

Principala grijă a preotului este ca şi cei care mor şi nu mai au pe nimeni să fie îngropaţi şi să beneficieze de slujba de înmormântare şi de cea de la parastasul de 40 de zile.

"Dincolo de partea socială este problema mântuirii sufletelor lor. Ei nu beneficiază la 40 de zile, când se zice că sufletul se duce la judecată, şi e foarte important parastasul de 40 de zile. Ei nu beneficiază de rugăciunea aceasta. Asta m-a stimulat pe mine în primul rând, dincolo de un aspect de milă, social, firesc care există", a explicat Cătălin Dumitrean.

Ajută și persoanele nevoiașe


Preotul asigură şi o masă pentru 40 de persoane nevoiaşe de fiecare dată când îngroapă un decedat din morgă.

"Eu am dat şi o masă a săracilor şi am făcut milostenii la 40 de săraci în numele lor. Am făcut parastas şi la şase săptămâni, ca la oricare alt om", a mai spus preotul Cătălin Dumitrean. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel