Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Un parlamentar britanic, care a fost înjunghiat de mai multe ori, în timpul unei întâlniri cu alegătorii, a murit
WhatsApp
Parlamentarul conservator David Amess a murit după ce a fost înjunghiat de mai multe ori, într-o biserică, de către un bărbat care a fost arestat ulterior, relatează Reuters.
Parlamentarul britanic, David Amess, care a fost înjunghiat, în timpul unei întâlniri cu alegătorii, a murit

Parlamentarul din Partidul Conservator al prim-ministrului Boris Johnson a fost înjunghiat de un bărbat, care s-a năpustit asupra sa în timpul unei întâlniri cu alegătorii, din districtul său electoral. David Amess, în vârstă de 69 de ani, care reprezeanta circumscripția Southend West din Essex din '97 și parlamentar din 1983, a fost înjunghiat, în jurul prânzului, la o întâlnire la Belfairs Methodist Church din Leigh-on-Sea.

Poliția armată a intrat în biserică și a anunțat că un bărbat a fost arestat. Poliția a transmis că nu caută pe altcineva în legătură cu incidentul. ”La scurt timp, un bărbat a fost arestat și nu căutăm niciun alt posibil atacator”, a mai precizat poliția, afirmând că urmează să ofere informații suplimentare atunci când vor avea mai multe detalii despre incident. "El (Amess) a fost tratat de serviciile de urgență, dar, din păcate, a murit la fața locului", a spus poliția.

 

Un tânăr de 25 de ani a fost arestat  la fața locului



Un tânăr de 25 de ani a fost arestat rapid după ce ofițerii au ajuns la fața locului. El avea asupra sa un cuțit. Colegii din Parlament și-au exprimat șocul și i-au adus un omagiu lui Amess, care avea întâlniri regulate (bilunar) cu alegătorii. Amess, căsătorit, cu cinci copii, a fost ales mai întâi în parlament pentru a reprezenta Basildon în 1983, apoi a participat la alegeri în Southend West în 1997.

"Sir David a fost un om mare, un mare prieten, un parlamentar extraordinar, ucis în timp ce îşi exercita îndatoririle democratice", a reacţionat Sajid Javid, ministrul britanic al Sănătăţii. "Cel mai grav aspect al violenţei este lipsa de umanitate. Fură bucuria lumii şi îi poate lua dintre noi pe cei pe care îi iubim cel mai mult", a afirmat, la rândul său, Rishi Sunak, ministrul britanic de Finanţe.

Incidentul aduce aminte de înjunghierea unui alt parlamentar (laburist), Stephen Timms, în 2010 în biroul său de circumscripție, dar care a supraviețuit, dar și de uciderea prin împușcare a fostei membre a Parlamentului, Jo Cox, în 2016, cu câteva zile înainte de referendumul Brexit. "Atacarea parlamentarilor noștri este un atac asupra democrației în sine", a spus soțul lui Cox, Brendan, pe Twitter. "Nu există nici o scuză, nici o justificare”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel