Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Un pacient s-a aruncat de la etajul trei al spitalului Giurgiu. Nu avea boli psihice şi nici nu a dat semne de depresie
WhatsApp
Un bărbat, de 87 de ani, internat la Secţia Boli Interne a Spitalului Judeţean de Urgenţă Giurgiu s-a aruncat marţi de la o fereastră. Medicii care au încercat să îl resusciteze au declarat decesul acestuia, poliţiştii efectuând cercetări pentru moarte suspectă.
Un pacient s-a aruncat de la etajul trei al spitalului Giurgiu. Nu avea boli psihice şi nici nu a dat semne de depresie

„Un bărbat, în vârstă de 87 de ani, care era internat de câteva zile la Secţia de interne, situată la etajul al treilea al Spitalului Judeţean de Urgenţă Giurgiu, s-a folosit de un scaun şi a urcat pe acesta, a forţat un geam oscilobatant şi s-a aruncat în gol”, a declarat pentru AGERPRES managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Giurgiu, Dragoş Chivu.

Echipajele medicale au efectuat câteva zeci de minute manevrele de resuscitare, dar leziunile au fost incompatibile cu viaţa şi a fost declarat decesul bărbatului. „Bărbatul era din municipiul Giurgiu, era internat din data de 11 iunie, dar nu avea boli psihice şi nici nu a dat semne de depresie”, a declarat purtătoarea de cuvânt a IPJ Giurgiu, Emanuela Sârbu. În cauză, poliţiştii au deschis un dosar penal şi fac cercetări pentru moarte suspectă.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel