Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Un moldovean, la volanul unui automobil BMW, pe drumurile din România, fără a avea permis de conducere
WhatsApp
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Folteşti, pe timpul unei misiuni specifice, au depistat în trafic un cetăţean al Republicii Moldova care conducea un autoturism deşi nu deţinea permis de conducere.

În data de 12 august, în jurul orei 12.00, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere şi control, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Folteşti a oprit pentru control, în localitatea de frontieră Vlădeşti, un autoturism marca BMW, înmatriculat în Republica Moldova, condus de S.S., în vârstă de 32 de ani, cetăţean al Republicii Moldova.

Cu ocazia efectuării controlului, șoferul nu a putut prezenta permisul de conducere, fapt pentru care poliţiştii de frontieră au efectuat verificări specifice, în urma cărora au stabilit că bărbatul nu a obținut niciodată dreptul de a conduce.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel