Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Un fost parlamentar a ucis un bărbat după ce l-a lovit cu maşina
WhatsApp
Fostul senator, deputat și prefect al județului Suceava Ioan Băncescu a accidentat mortal, cu mașina, un bărbat care traversa Drumul European 85 fără să se asigure, ca să-și cumpere mere.

Accidentul s-a produs marți, lângă localitatea Cumpărătura din județul Suceava.

Un tânăr în vârstă de 34 de ani din orașul Piatra-Neamț a traversat strada pentru a cumpăra mere de la un vânzător aflat pe cealaltă parte a drumului.

În acel moment, o mașină condusă de un bărbat în vârstă de 73 de ani, din orașul Suceava, l-a surprins și accidentat grav.

Conform unor surse din cadrul anchetei, la volanul maşinii se afla fostul senator, deputat și prefect al județului Suceava Ioan Băncescu.

Tânărul lovit de mașină a fost dus la spital, unde a și murit.

„Conducătorul auto a fost testat de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, a declarat, pentru Mediafax, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Suceva, Ionuț Epureanu.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel