Tragedia a fost descoperită ieri, la orele serii, după ce, în cursul zilei, Sergiu ar fi fost implicat într-o altercație în familie și era căutat de polițiștii de la IPJ Mureș, relatează Observator. Din primele date, se pare că tânărul actor se afla în procedură de divorț cu soția și exista chiar un ordin de interdicție pentru acesta de a se apropia de femeie. Potrivit jurnaliștilor punctul.ro, ieri, Sergiu Marocico și-ar fi bruscat soția, apoi a fugit, și-a închis telefonul în jurul orelor amiezii și a dispărut.
Cea care a alertat poliția a fost soția tânărului, iar agenții au început să-l caute. Au mers la domiciliul său din cartierul Dâmbu Pietros, dar apartamentul părea să fie gol. Câteva ore mai târziu, informațiile primite din diferite surse i-au condus pe polițiști înapoi la locuința actorului.
La orele serii, când într-un final au descins în apartament, actorul a fost găsit inconștient, iar medicii de la SMURD l-au declarat decedat.
„La data de 7 iunie a.c., polițiștii din Mureș au fost sesizați, de către o femeie, cu privire la faptul că un bărbat din Târgu Mureș a încălcat ordinul de protecție emis de instanță împotriva sa, deplasându-se la locul de muncă al femeii, unde l-ar fi întâlnit și agresat pe partenerul acesteia. Imediat de la sesizare, au fost demarate activități de verificare pentru depistarea acestuia și luarea măsurilor legale în consecință. Totodată, la scurt timp, polițiștii au fost sesizați că, de la locuința acestuia, s-ar fi auzit un zgomot. Polițiști, reprezentanți I.S.U. și un echipaj SMURD s-au deplasat la fața locului, au pătruns în locuință, unde l-au găsit pe bărbatul în cauză, decedat.
Acesta a fost transportat la I.M.L.Târgu Mureș, pentru efectuarea autopsiei, în vederea stabilirii cu exactitate a cauzei decesului. Totodată, din primele cercetări, nu au fost identificate urme care să indice faptul că acesta ar fi fost victima vreunei infracțiuni", au transmis reprezentanții IPJ Mureș.
Prietenii, colegii, familia și toți cei care l-au cunoscut pe Sergiu sunt în stare de șoc, după moartea actorului. Pe rețelele de socializare curc zeci de mesaje de condoleanțe.
"Drum lin spre stele, Sergiu Marocico! Sper să-ți găsești liniștea și îmi pare nespus de rău că am fost atât de neputincioși în fața suferinței tale! Odihnă veșnică!"
"Sergiu, dragule drag, ce triști ne lași... cât de neputincioși ne-am dovedit la durerea ta. Tu, care aduceai atâta lumina și căldură. Dumnezeu să te ierte!"
"Fie-ti vesnicia odihnitore, curata,in pace si lumina Dumnezeirii ! Dumnezeu sa te ierte, si sa-ti ofere un loc in lumina Sa mangaietoare, drag coleg si.bun prieten SERGIU MAROCICO ! Condoleante familiei indurerate ! Cu tristete, Eva si Rudy Moca!"
"Nu cred, doamne ferește!! Dumnezeu sa îi dea liniștea de care avea nevoie. Om prea bun și mult prea repede plecat"
"Zbor lin printre stele. Dumnezeu sa-l odihneasca in pace! Sincere condoleante familiei"
"Nu îmi vine să cred. Dumnezeu să-l odihnească în pace ! Prea devreme L-a luat la El"
"Zbor lin printre stele Sergiu! Dumnezeu să te odihnească în pace! Sincere condoleanțe familiei. Nu îmi vine să cred".
Sergiu Marocico avea 34 de ani și era tatăl unei fetițe.
Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă și continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstațele în care s-a produs nenorocirea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News