Un român fără adăpost a fost protagonistul unei serii de crime monstruoase în Valencia. Acesta, alături de alte persoane aflate în situația lui, au fost omorâte cu bestialitate din simplul motiv că prezența lor „deranjează”.
Un bărbat în vârstă de 30 de ani din Mali, Spania, despre care se presupune că suferă de probleme psihice, a atacat mai multe persoane fără adăpost din Valencia.
După ce a fost arestat, autorul crimelor a mărturisit că și-a atacat victimele în același mod: folosind pietre pentru a le sparge capul. Mai mult, acesta le-a atacat pentru că l-au „deranjat”, fără un motiv întemeiat.
Persoana fără adăpost care și-a pierdut viața în urma atacului este un bărbat de origine română în vârstă de 56 de ani.
A doua victimă, un spaniol în vârstă de 45 de ani, a fost transferată la la spital, unde în prezent se află în comă. Se pare că bărbatul a supraviețuit printr-un miracol atacului. Din relatări, spaniolul s-a târât și a mers, însângerat cât a putut, până la o rampă care ducea la stația de autobuz.
Evenimentele s-au petrecut în zori între orele 5:00 și 6:00 dimineața. Potrivit unor imagini, criminalul avea asupra lui o piatră de 30 de kilograme .
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News