"Verificările derulate de poliţişti au condus la stabilirea faptului că cele sesizate se confirmă, dar având în vedere starea post chirurgicală a pacientului, până în prezent nu s-a putut realiza comunicarea cu acesta. În cauză cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire", se arată într-o informare a IPJ Cluj.
Conform managerului IRGH, Mihai Mleşniţe, lingoul are 250 de grame şi circa 6,3 cm lungime, iar pacientul în cauză ar fi spus că l-a înghiţit accidental.
"Este vorba despre un lingou de aur de 250 de grame. Medicul de gardă m-a sunat să mă întrebe cum să procedeze într-o astfel de situaţie. I-am spus să îl opereze pe bărbat, să scoată lingoul şi să anunţe poliţia", a declarat presei, vineri, managerul unităţii medicale, relatează Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News