Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Un bărbat, aflat în şoc anafilactic, după ce a fost înţepat de o albină, salvat de salvamontiști în Piatra Craiului 
WhatsApp
Un bărbat a intrat în şoc anafilactic după ce a fost înţepat de o albină, în timp ce se afla pe munte, în Piatra Craiului.
Un bărbat, aflat în şoc anafilactic, după ce a fost înţepat de o albină, salvat de salvamontiști în Piatra Craiului. Sursa foto - Salvamont Argeș

Salvamontiştii argeşeni au intervenit, sâmbătă, pentru recuperarea bărbatului, care a intrat în şoc anafilactic. Intervenţia a fost una contra cronometru, în condiţiile în care elicopterul SMURD nu a putut interveni în acea zonă.

Potrivit datelor furnizate de Salvamont Argeş, bărbatul în vârstă de 35 de ani se afla în zona Marele Grohotiş din Piatra Craiului când a fost înţepat de o albină, intrând în şoc anafilactic.

Iniţial, în zonă a fost chemat un elicopter SMURD, care nu a putut interveni, iar în aceste condiţii o echipă de prim răspuns de la Baza Dâmbovicioara şi o alta de la formaţia Câmpulung au plecat spre locul indicat şi l-au preluat pe bărbat, coborându-l până într-o zonă unde a putut urca o ambulanţă.

Bărbatul a fost coborât de pe munte şi predat în stare stabilă către echipajul medical de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Argeş.

"Victima a fost predată în stare stabilă și cooperantă, către echipajul SAJ Argeș. Operațiune de salvare contracronometru pentru salvamontiștii argeșeni, în Piatra Craiului, zona Marele Grohotiș. Bărbat de aproximativ 35 ani în șoc anafilactic în urma unei înțepături de albină. Echipa de prim răspuns Baza Dâmbovicioara a plecat spre locul indicat de apelant și pentru că elicopterul SMURD/IGaV nu poate realiza misiunea, după acordarea primului ajutor victima va fi coborâtă până la punctul unde poate ajunge ambulanța.

Echipa de sprijin de la formația Câmpulung a început deplasarea spre Marele Grohotiș având tot echipamentul pentru transportul victimei", a transmis Salvamont Argeș.

 

 

 

Turist străin, ucis de trăsnet în timpul unei drumeţii în Munții Bucegi

 

Un turist străin a decedat, pe data de 16 iulie, în Munţii Bucegi, după ce a fost lovit de un trăsnet, anunţă Serviciul Salvamont Buşteni.

Conform datelor publicate pe pagina de Facebook a Salvamont, persoana în cauză făcea parte dintr-un grup organizat, format din peste 20 de membri, care a fost prins de furtună pe Creasta Bucşoiului.

"Primul trăsnet a căzut foarte aproape de grup şi i-a băgat în sperieţi pe toţi. Al doilea însă l-a lovit în plin pe cetăţeanul străin. Îngroziţi, ceilalţi au fugit încercând să se pună la adăpost şi au sunat după ajutor", precizează sursa citată.

O echipă de salvatori a plecat imediat la locul accidentului, dar victima nu a putut fi salvată, scenariul cel mai probabil fiind că aceasta a murit pe loc.

Duminică dimineaţă, dacă vremea va fi favorabilă, se va încerca extragerea trupului cu ajutorul unui elicopter, dar se vor organiza şi echipe terestre pregătite să intervină, precizează Salvamont Buşteni. 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel