De doar patru minute a avut nevoie Halep pentru a încheia conturile în acest meci, continuat joi de la scorul de 4-6, 6-3, 4-3, 30-15, după ce fusese întrerupt de ploaie şi reprogramat de câteva ori.
Halep (26 ani), principala favorită şi finalistă în 2015 şi 2017 la Cincinnati, a început destul de slab meciul şi a fost condusă în primul set cu 4-1 şi 5-2. Românca a revenit şi s-a apropiat la 5-4, dar a încheiat setul cu o dublă greşeală (4-6).
În actul secund, Halep a jucat mai bine, a făcut mai puţine erori şi a reuşit să se impună cu 6-3, după ce a rupt echilibrul la 3-2 în favoarea sa.
Înaintea ultimului set, Tomljanovic (25 ani, 58 WTA) a cerut timeout medical, iar pauza a scos-o din ritm pe Halep, care a pierdut primele trei ghemuri. Românca a făcut şi ea apel la medic, pentru dureri la spate, iar la revenirea de la vestiare a avut o serie remarcabilă de patru ghemuri consecutive. Jocul a fost întrerupt în ghemul opt, la 30-15 pentru Halep, pe serviciul jucătoarei de origine croată. Joi, Halep a reuşit break-ul, iar apoi a încheiat meciul pe propriul serviciu.
Halep a avut 2 aşi în acest meci, dar a făcut şi 9 duble greşeli, adunând 21 de winners şi 38 de erori neforţate. Tomljanovic, care le învinsese la Cincinnati pe Sorana Cîrstea (în calificări) şi pe Irina Begu (în primul tur), a avut un as, a comis 8 duble greşeli, 24 de mingi direct câştigătoare şi 46 de erori neprovocate.
Simona şi-a asigurat un cec de 29.530 dolari şi 105 puncte WTA, iar în optimi o va înfrunta pe australianca Ashleigh Barty (22 ani, 16 WTA), pe care a întrecut-o cu 6-4, 6-1, sâmbătă, în semifinale la Montreal. Meciul cu Barty este programat joi, la ora locală 21,00 (vineri, 04,00, în România).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News