Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Turcia anulează majoritatea restricţiilor din timpul pandemiei
WhatsApp
Turcia a renunţat joi la majoritatea restricţiilor impuse de pandemia de COVID-19, precum interdicţia de circulaţie pe timpul nopţii, desfăşurarea de evenimente cu public în aer liber şi limitarea călătoriilor interne, dar menţine alte dispoziţii, precum purtarea măştii sanitare în spaţiile publice, relatează EFE.

Cafenelele, barurile şi restaurantele vor putea servi clienţi fără limită de capacitate, cu condiţia respectării măsurilor de igienă şi de distanţare fizică.

Guvernul turc permite, începând de azi, organizarea de concerte, festivaluri, tabere de tineret şi nunţi în aer liber fără limită de capacitate.

Autorităţile turce au administrat cel puţin o doză a unor vaccinuri anti-COVID-19 pentru 30% din populaţia acestei ţări cu 82 de milioane de locuitori, în timp ce 13% dintre rezidenţii turci au fost vaccinaţi cu schemă completă.

În ultimele 24 de ore, Ministerul Sănătăţii din Turcia a raportat 45 de decese şi 5.496 de cazuri noi de COVID-19.

Autorităţile turce sunt în alertă din cauza variantei Delta a noului coronavirus, după ce au detectat aproape 300 de cazuri de infectare cu această tulpină virală.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel