Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Trimişi direct în carantină. Peste şase mii de români vor sta în izolare
WhatsApp
Poliţia de Frontieră transmite că ieri, 21.06.2020, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalitățile de control aproximativ 91.900 persoane, cetățeni români și străini, cu peste 34.400 mijloace de transport (dintre care 10.161 automarfare).   
vama_nadlac

Pe sensul de intrare au fost aproximativ 50.800 persoane cu 17.800 mijloace de transport, iar pe cel de ieşire 41.100 persoane cu 16.600 mijloace de transport.

Frontiera cu Ungaria, prin cele 11 puncte de trecere, a fost tranzitată de aproximativ 60.400 de persoane şi 22.200 de mijloace de transport (3.955 automarfare), din care pe sensul de intrare în ţară au fost aproximativ 33.900 de persoane cu 11.400 mijloace de transport.

În urma verificărilor suplimentare efectuate în linia a doua, au fost trimise spre izolare/carantină la locuință de către specialiștii Direcției de Sănătate Publică 6.035 de persoane. Principalele puncte de trecere unde au fost dispuse astfel de măsuri sunt: P.T.F.  Nădlac I – 1.158 (din care 919 pe jos), P.T.F. Borş – 1.261, P.T.F. Nădlac II – 2.542, P.T.F. Petea - 776, P.T.F. Vărşand – 6 etc. Politia de frontiera lucrează la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere, în prezent traficul derulându-se cu operativitate fără a se înregistra timpi de asteptare. În continuare recomandăm participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor deschise traficului internaţional, astfel încât să evităm apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea.  Informaţii privind situaţia punctelor de frontieră deschise traficului internaţional se regăsesc pe aplicaţia Trafic on-line.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel