Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Tribunalul București, decizie în dosarul de luare de mită al Sorinei Pintea, deschis de DNA
WhatsApp
Sorina Pintea, fostul ministru PSD al Sănătății, a scăpat de controlul judiciar în dosarul în care a fost trimisă de DNA în judecată pentru luare de mită.

Decizia, luată de Tribunalul București, nu este una definitivă, astfel că procurorii o pot contesta, informează realitateadinjustitie.net.

Fostul ministru al Sănătății este acuzat de luare de mită pentru că ar fi luat șpagă în legătură cu derularea unui contract al Spitalului Județean Baia Mare, pe care l-a condus.

"În perioada noiembrie 2019 – 28 februarie 2020, inculpata Pintea Sorina, (...), ar fi pretins și primit, printr-un intermediar, de la reprezentanții unei societăți comerciale, în două tranșe, sumele de 10.000 de euro (la 20 decembrie 2019) și 120.000 lei (la 28 februarie 2020), care nu i s-ar fi cuvenit, reprezentând un procent de 7% din valoarea unui contract de achiziție publică ce avea ca obiect „proiectarea și execuția lucrărilor de amenajare bloc operator-sala de chirurgie cardiovasculară și toracică și spații adiacente din Spitalul Judetean de Urgență «Dr. Constantin Opriș» Baia Mare", încheiat în anul 2019 de unitatea spitalicească cu societatea comercială", acuză DNA.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel