Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Treisprezece persoane, reţinute în timpul protestelor din Italia
WhatsApp
Mai multe proteste au avut loc în Italia, la sfârşitul săptămânii trecute, după ce guvernul lui Giuseppe Conte a introdus noi restricţii. Vineri, napolitanii au ieşit în stradă când au aflat că regiunea lor, Campania, a devenit zonă roşie, din cauza creşterii numărului de cazuri COVID, dar şi a saturaţiei sistemului sanitar.   

Duminică au intrat în vigoare noile restricţii care impun carantină totală în 7 regiuni. În aceeaşi zi, la Roma s-au înregistrat dezordini între manifestanţi şi forţele de ordine. Protestul neautorizat a fost organizat de 300 de persoane care se împotrivesc dictaturii sanitare. 

În urma tensiunilor au fost arestate 11 persoane care au refuzat sa poarte masca. Un scenariu similar s-a înregistrat aproape simultan la Torino. Protestul a fost organizat de posesorii de PFA care îşi cereau drepturile economice fiind obligaţi să închidă din cauza carantinei totale din Piemonte. Un grup de negaţionişti a creat tensiuni cu forţele de ordine. Chiar şi manifestanţii paşnici au izolat persoanele violente. Poliţia a arestat două persoane care au refuzat să se identifice. 

 Italia a înregistrat, duminica, 33.979 de cazuri noi de infectare cu COVID şi 546 de decese.  Cinci regiuni ale Italiei au intrat în lockdown până în 3 decembrie, conform ultimului decret semnat de premierul Giuseppe Conte. Regiunile roșii sunt considerate Lombardia, Piemonte, Tirolul de Sud, Valle d'Aosta și Calabria. Decretul conține atât reguli valabile pentru întreg teritoriul național, cât și reguli care se vor aplica la nivel regional. Printre puținele modificări făcute între schița decretului și versiunea finală este cea referitoare la saloanele de coafură: acestea rămân deschise chiar și în zonele roșii. Regulile au intrat în vigoare în 5 noiembrie și vor dura până în 3 decembrie.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel