Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Trei persoane au încercat să treacă, pe jos, frontiera din România în Ungaria
WhatsApp
Polițiștii de frontieră din cadrul S.T.P.F. Satu Mare au depistat trei cetățeni străini care intenţionau să ajungă ilegal în diferite state din vestul Europei.  
Trei persoane au încercat să treacă, pe jos, frontiera din România în Ungaria

În data de 24 iulie, la nivelul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Satu Mare a avut loc o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii migraţiei ilegale în zona de responsabilitate. În jurul orei 22.00, colegii noştri, în cooperare cu lucrători din cadrul Sectorului Poliţei de Frontieră Petea, au reţinut, la aproximativ 250 de metri de linia de frontieră spre interior, trei persoane care încercau să treacă ilegal frontiera din România în Ungaria.

Cele trei persoane au fost conduse la sediul S.T.P.F. Satu Mare şi din primele verificări s-a stabilit că sunt cetăţeni tunisieni, cu vârste cuprinse de 29 şi 30 de ani. Cei trei intenţionau să ajungă în Danemarca, Franța, respectiv Cehia, în căutarea unor locuri de muncă. Tunisienilor li s-a întocmit lucrare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de ieşire din ţară prin trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar în continuare urmează să fie luate măsurile legale ce se impun.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel