Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Traian Băsescu ar putea fi evacuat din vila de protocol
WhatsApp
Fostul președinte Traian Băsescu ar putea fi evacuat din vila de protocol și s-a cerut ajutorul unui executor judecătoresc. RA-APPS a anunțat că Băsescu nu a respectat termenul legal pentru eliberarea imobilului.
Traian Băsescu

„Prin notificarea Regiei Autonome „Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat” (R.A.-A.P.P.S.) din data de 28.03.2022, Dlui. Traian Băsescu, beneficiarul contractului nr. 1.905/19.02.2015 având ca obiect folosința gratuită a imobilului- reședință oficială situat în București, Str. Gogol nr. 2, sector 1, i s-a comunicat faptul că în termenul prevăzut de lege de 60 de zile de la încetarea contractului, atât Dumnealui, cât și membrii familiei au obligația de a elibera și de a preda reședința oficială. În data de 23.05.2022 s-a împlinit termenul legal de 60 de zile în care Dl. Traian Băsescu avea obligația de a elibera și preda imobilul situat în București, Str. Gogol nr. 2, sector 1”, au anunțat reprezentanții RA-APPS.

Ca urmare, fostul președinte ar putea fi evacuat.

Traian Băsescu ar putea fi evacuat din vila de protocol

 

„Întrucât imobilul menționat nu a fost eliberat și predat către R.A.-A.P.P.S., fostul Președinte al României a fost notificat, în acest sens, prin executor judecătoresc. Precizăm faptul că, în condițiile în care nu se va da curs notificării în sensul eliberării reședinței oficiale, vom demara procedurile de evacuare”, au precizat reprezentanții RA-APPS.

Fostul președinte al României a pierdut dreptul de a folosi locuința de protocol, după ce instanța supremă a decis că Traian Băsescu a fost colaborator al Securității. Ulterior, Traian Băsescu a anunțat că își cumpără un apartament în București pentru a elibera vila RA-APPS, potrivit Mediafax. 

Curtea Supremă: Traian Băsescu a colaborat cu Securitatea

 

Traian Băsescu a colaborat cu Securitatea. Este decizia definitivă a judecătorilor de la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Este vorba despre o decizie definitivă a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Recursul fostului președinte, Traian Băsescu, a fost respins, astfel încât acesta a fost declarat colaborator al Securității. 

Iată decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ): ”Admite excepția inadmisibilității invocată din oficiu. Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepția de nelegalitate invocată de recurentul-pârât Băsescu Traian. Respinge, ca fiind nefondat, recursul, astfel cum a fost precizat la data de 5 noiembrie 2021, declarat de recurentul - pârât Băsescu Traian împotriva Sentinței nr. 471 din 20 septembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 martie 2022”, scrie Mediafax.  

Am luat nota de decizia ICCJ pe care nu o voi comenta public, asa cum am procedat de-a lungul intregului proces.Voi face demersurile legale la CEDO, a comentat, pe facebook, Traian Băsescu. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel