Update ora 19:55. Din cauza unei erori, inițial redacția StiriDiaspora a relatat că este vorba despre două românce, dar de fapt este vorba despre două fete din America de Sud, așa cum arată datele finale.
Știrea inițială:
Accidentul mortal s-a produs după ce mașina în care se aflau cele două românce s-a izbit de un copac, impactul fiind fatal.
Potrivit poliției locale, la volan se afla femeia în vârstă de 23 de ani. Din primele cercetări, poliția a declarat că nu este exclus ca fetele, care locuiau în zona Centocelle, să fi fost în drum spre casă.
În acest caz, polițiștii fac cercetări pentru a stabili cauzele care au dus la producerea accidentului, în urma căruia tinerele românce și-au pierdut viața, informează agi.it.
O altă tragedie a avut loc în urmă cu câteva zile tot în Italia, unde o familie de români a fost implicată într-un teribil accident între Leini și Lombardore, provincia Torino, Italia. Bilanțul tragediei: un mort și trei răniți, dintre care un copil de 12 ani transportat în stare foarte gravă cu elicopterul la spital.
Pe drumul de stat 460 dintre Leini și Lombardore a avut o ciocnire frontală între două mașini. Un Suzuki Wagon care se îndrepta spre Leini a intrat pe contrasens acolo unde s-a izbit de un Ford Ka, în care se afla o familie de români. După ciocnirea frontală, mașina vinovatului s-a prăbușit peste balustradă aproape dezintegrându-se.
Victima, un algerian în vârstă de 27 de ani, rezident în Torino, a murit pe loc. El era pasager în primul autoturism. La volan se afla un italian de 26 de ani din Castellamonte, transportat la spitalul Giovanni Bosco cu răni minore
Fetița româncă se află la spitalul Regina Margherita din Torino, unde medicii încearcă să-i salveze viața. Tatăl, care era pasager, în vârstă de 48 de ani, a fost transportat la Giovanni Bosco din Torino cu răni minore. Mama în vârstă de 46 de ani care se afla la volan a fost nevătămată.
La fața locului, pe lângă paramedici, au intervenit și pompierii din Caselle Torinese și Torino Stura, precum și elicopterul comandamentului provincial. Investigațiile asupra dinamicii incidentului sunt efectuate de carabinieri ai companiei Venaria Reale. Drumul, aflat deja în centrul controversei din cauza numeroaselor accidente fatale, a rămas închis pentru o perioadă îndelungată.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News