Potrivit ISU Brașov, în accident au fost implicate două autoturisme, care s-au izbit puternic între localitățile Ucea și Arpașu. Echipajele de intervenție au găsit două victime încarcerate, care au fost apoi scoase de pompieri.
Cele două victime, o femeie, de 53 de ani, și un bărbat, de 20 de ani, erau în stop cardiac și resuscitarea nu a avut succes. Cele două persoane au fost declarate decedate de către personalul medical, potrivit ISU Brașov.
Potrivit Centrului INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române, accidentul a avut loc la kilometrul 261, traficul rutier fiind oprit în totalitate.
Un alt accident rutier s-a produs, luni, în zona localităţii Mârşa din judeţul Giurgiu, pe DJ 601.
O femeie, în vârstă de 25 de ani, şi un băieţel de patru ani au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier, care a avut loc, luni, în zona localităţii Mârşa din judeţul Giurgiu, pe DJ 601.
La faţa locului s-au deplasat pompierii din cadrul Gărzii de Intervenţie Roata de Jos, cu o autospecială de stingere, dotată cu modul de descarcerare şi o ambulanţă SAJ.
"ISU Giurgiu a fost solicitat să intervină în această după-amiază, pe DJ 601, în zona localităţii Mârşa, în urma producerii unui accident rutier. Echipajele de salvatori au constatat că în accident au fost implicate două autoturisme. În urma impactului două persoane, care se aflau ca pasageri într-una dintre maşini, respectiv o femeie în vârstă de 24 de ani şi un băieţel, de patru ani, au avut nevoie de îngrijiri medicale. Femeia a fost transportată la spital", precizează o informarea transmisă de reprezentanţii ISU Giurgiu.
Pompierii au asigurat măsurile PSI şi au acţionat pentru sablarea părţii carosabile. Poliţiştii rutieri efectuează cercetări pentru stabilirea cauzelor care au dus la producerea accidentului.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News