Poliţiştii de frontieră din Timiș au avut sâmbătă o acţiune de combatere a migraţiei ilegale, în timpul căreia au observat un autoturism înmatriculat în Serbia care se îndrepta spre comunicația DN 59A. Imediat, aceştia au oprit autoturismul pentru control, pe drumul dintre Jimbolia și Cărpiniș, şi au constatat că la volan se afla un cetățean sârb, iar în interior erau patru persoane.
Având în vedere că cei în cauză nu vorbeau limba română şi nu îşi justificau prezenţa în zonă, polițiștii de frontieră i-au condus la sediul instituţiei pentru cercetări. Poliţiştii de frontieră au stabilit că şoferul autoturismului este cetăţeanul sârb, V. I., în vârstă de 29 de ani, iar pasagerii sunt cetățeni din Somalia, cu vârste cuprinse între 24 și 27 de ani.
În urma cercetărilor, s-a stabilit că cei patru cetăţeni somalezi au trecut ilegal frontiera din Serbia, iar din apropierea frontierei au fost preluaţi de cetăţeanul sârb, care urma să-i transporte către o ţară din vestul Europei.
Cei patru sunt cercetați pentru trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar cetățeanul sârb pentru trafic de migranţi faţă. Pe numele cetățeanului sârb a fost emisă ordonanţă de reținere pentru 24 de ore, iar cei patru cetățeni somalezi au preluaţi de Centrul Regional de Cazare și Proceduri pentru solicitanții de azil, transmite Mediafax.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News