Ne servesc la mese, ne păzesc copiii la locurile de joacă şi ne construiesc casele. Sunt tot mai mulţi pe stradă, în metrou, peste tot în jurul nostru. România s-a transformat în ţara tuturor posibilităţilor pentru asiatici.
„Cred că România e cea mai bună. Iau 4.000 de lei salariu, am masa şi cazarea asigurate. Îmi place”, spune un muncitor din Sri Lanka, la Observator. Harshana e de 5 ani în România şi nici că se gândeşte să se întoarcă în Sri Lanka. De două săptămâni, şi-a adus aici soţia şi fiul. A învăţat limba română şi a aplicat pentru rezidenţă permanentă. Este unul dintre cei 70 de angajaţi asiatici care lucrează la o firmă de producţie a cărnii. Primeşte 3 mese pe zi, cazare, iar angajatorul a adus un bucătar special, care să gătească mâncare srilankeză pentru el şi colegii săi.
„Ca orice angajator, mai ales în zona de producţie, am apelat la forţa de muncă din străinătate, asiatici, pentru că sunt cei mai la îndemână”, spune un director HR, conform sursei citate.
Mulţi au studii superioare, dar preferă să pornească de la munci necalificate, plătite dublu la noi faţă de ce ar primi în ţările lor. Avantaje sunt de ambele părţi. Manis e nepalez şi lucrează de 4 ani în aceeaşi şaormerie. „2-3 luni a fost greu, cu limba, aia aia şi pe urmă am învăţat de la colegi şi e mai uşor acum”, spune Manis.
„Nepalezul îţi dă garanţie că vine la muncă, munceşte, e serios, devotat şi chiar se implică. Românii au început să dea chix, te lasă în jumătatea zilei, pleacă de la muncă”, a precizat Cristian Duman, patron shaormerie.
O ordonanţă de urgenţă din octombrie 2022 le interzice muncitorilor străini să părăsească în primul an locul de muncă unde au contract şi să se reangajeze în altă parte, fără acordul scris al angajatorului. O formă de protecţie pentru patronii români.
România a pornit de la 7.000 de muncitori în 2018, apoi am crescut treptat la 50.000 în 2021, iar anul trecut a fost aprobat un contingent de 100.000 de oameni. Patronatele vor şi mai mulţi. Trendul însă a început să îi deranjeze pe români.
„Sunt plătiti mai bine decat românii pentru că muncesc mai mult decât românii. Ei sunt mult mai disponibili decât românii. Sunt străini care dacă legea ar permite, ar munci 25 de ore pe zi”, spune director HR.
În primele trei luni ale acestui an, restaurantele cu specific asiatic din Bucureşti au deschis peste 200 de noi locaţii, pentru a acoperi cererea celor aproximativ 100.000 de lucrători din Asia care muncesc în România.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News