Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Tinere românce, printre care și minore, racolate prin metoda „loverboy” și obligate să se prostitueze în Europa
WhatsApp
Șase persoane au fost trimise în judecată de DIICOT, dintre care patru în stare de arest preventiv, într-un dosar de proxenetism.

Șase persoane au fost trimise în judecată de DIICOT, dintre care patru în stare de arest preventiv, într-un dosar în care tinere din Sibiu, Bistrița-Năsăud, Maramureș, Bihor și București, printre care unele minore, au fost racolate prin metoda „loverboy” și obligate să se prostitueze în țări europene.

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Bistrița Năsăud au dispus trimiterea în judecată a șase inculpați, patru dintre aceștia în stare de arest preventiv și doi în stare de arest la domiciliu, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de persoane, în formă continuată, trafic de minori și proxenetism.

Procurorii spun, într-un comunicat transmis sâmbătă, că, în luna martie a anului 2019, trei inculpați au constituit un grup infracțional organizat, la care au aderat alți trei inculpați. Scopul grupului infracțional organizat l-a reprezentat exploatarea unor tinere pentru practicarea prostituției.

„Recrutarea persoanelor vătămate, provenite din municipiul București și județele Sibiu, Bistrița Năsăud, Maramureș și Bihor, s-a realizat prin metoda loverboy. Ulterior, profitând de starea de vulnerabilitate a acestora, inculpații le-au exploatat prin metoda „sex-touring” atât pe teritoriul României cât și pe teritoriul Austriei, Germaniei și Olandei. Clienții au fost racolați prin intermediul anunțurilor online publicate pe site-urile de profil, administrate și actualizate permanent de membrii grupului infracțional, astfel încât acestea să fie mereu printre primele rezultate ale căutărilor”, arată DIICOT.

Sumele de bani obținute de persoanele vătămate, predate direct sau transferate prin intermediul serviciilor specializate, au fost însușite aproape în totalitate de cei care le exploatau și au fost folosite pentru traiul inculpaților dar și pentru închirierea locațiilor unde se practica prostituția.

Procurorii au solicitat confiscarea sumelor de bani obținute de inculpați din exploatarea persoanelor vătămate prin practicarea prostituției, respectiv ‪739.495‬ euro și ‪1.253.265‬ lei. Dosarul a fost înaintat spre competentă soluționare Tribunalului Bistrița-Năsăud.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel