Într-un interviu acordat publicaţiei, Kovesi vorbeşte despre presiunile PSD pentru a o împiedica să ajungă procuror-şef al Parchetului European.
„Au făcut asta fiindcă îmi făceam treaba. Nu a fost un atac personal, ci un semnal dat altor magistraţi: dacă întind coarda, vor avea soarta mea", susţine fosta șefă DNA.
Citește și Șansele lui Kovesi de a ajunge procuror șef european CRESC. Informații de ULTIMĂ ORĂ
Jurnaliştii britanici estimează că toate aceste atacuri şi-ar fi atins ţinta într-o oarecare măsură, fiindcă politicienii europeni ar fi mai dispuşi să negocieze poziţia de procuror-şef al Parchetului European ca parte a unui pachet mai larg de posturi importante la conducerea Uniunii Europene, noteaza stiripesurse.
Articolul are zeci de comentarii din partea cititorilor.
Citește și Kovesi dorită ca procuror general al Republicii Moldova. Este văzută ca soluție
Părerile în ceea ce privește șansele Codruței Kovesi de a ajunge șefa Parchetului European sunt însă contradictorii. Negocierile privind alegerea procurorului-şef european urmează să înceapă din nou odată cu constituirea noului Parlament European ales pe 26 mai. Cele două instituţii, Parlamentul European şi Consiliul Uniunii Europene, ar putea ajunge la un acord, dar procedura nu se va relua de la zero, ci va continua de unde a fost suspendată. Pentru candidatul României, Laura Codruța Kovesi, șansele cresc, declara, în 8 iunie, pentru digi24.ro, europarlamentarul PNL Siegfried Mureșan.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News