Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Termen la ÎCCJ în dosarul de mărturie mincinoasă al lui Tăriceanu. A transmis că nu dorește să fie audiat
WhatsApp
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează să se discute, astăzi, un nou termen al apelului în dosarul în care preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a fost achitat în primă instanţă pentru mărturie mincinoasă.

Tăriceanu a transmis prin avocat că nu doreşte să fie audiat în sala de judecată, deoarece nu mai are nimic de adăugat faţă de ce a spus la instanţa de fond, însă stă la dispoziţia instanţei pentru orice lămurire.

Procurorul de şedinţă a solicitat, la termenul anterior, reaudierea unor martori, printre care Victor Ponta, Dan Motreanu şi Dan Andronic.

Citește și Tăriceanu, atac incredibil: Niște NETERMINAȚi. Sunt urmașii de pe vremea lui Ceaușescu

Avocatul lui Călin Popescu-Tăriceanu s-a opus reaudierii de martori şi a cerut să fie trimise adrese la DNA pentru a se comunica dacă procurorii au respectat dispoziţiile legale în legătură cu interceptarea clientului său şi a fostei sale soţii Ioana Valmar.

Călin Popescu-Tăriceanu a fost trimis în judecată de DNA pe 7 iulie 2016 pentru mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului, el fiind achitat pe 22 mai 2018 de un complet de la Instanţa supremă format din trei judecători.

Decizia a fost atacată cu apel de procurorii anticorupţie, procesul fiind pe rolul completului de 5 judecători.

Citește și Tăriceanu, MESAJ pentru Marea Britanie: „UK, te rog..."

Conform DNA, în cadrul actelor de cercetare privind retrocedarea nelegală a unei suprafeţe din pădurea Snagov şi a Fermei Băneasa, Tăriceanu a făcut sub jurământ, la data de 15 aprilie 2016, declaraţii necorespunzătoare adevărului cu privire la aspecte esenţiale ale cauzei asupra cărora a fost întrebat şi nu a spus tot ce ştie în legătură cu împrejurări esenţiale, urmărind prin aceasta împiedicarea/îngreunarea tragerii la răspundere penală a inculpaţilor cercetaţi în dosarul trimis în judecată.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel