Podul peste braţul Borcea are o lungime de 970 de metri şi este un pod combinat de cale ferată şi şosea. Aici, sensul Constanţa - Bucureşti este închis, informează Observator. Şoferii sunt deviaţi pe o singură bandă pentru fiecare sens în parte.
Şi nu o să fie o problemă numai în lunile de vară, lunile de foc. Este vorba şi despre minivacanţa care se apropie, peste 2 săptâmâni, 1 Iunie - Ziua Copilului, şi Rusaliile. Aşadar, un nou test al nervilor pentru şoferi.
Decizia de a suspenda taxa a fost anunţată de ministrul Transporturilor şi vine să mai calmeze nervii şoferilor care sunt obligaţi să suporte cozi interminabile din cauza unor lucrări care se tot prelungesc.
„Noi am sperat că undeva la sfârşitul lunii iunie puteam să îl dăm în circulaţie, pare că se duce şi în luna iulie. Reparaţiile, eu sper să se termine până la început de august”, a declarat Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor.
Pretul taxei de pod Feteşti – Cernavodă este stabilit în functie de tipul maşinii, dar şi de numărul de treceri. De exemplu, şoferul unui autoturism trebuie să plătească 13 lei, numai la dus. În caz contrar, amenda minimă porneşte de la 130 de lei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News