Oficiali ai guvernului grec au confirmat joi că scriitorul Stanley Johnson a ajuns probabil via Bulgaria în regiunea nordică Pelion, unde are o casă de vacanţă, adăugând că nu este nimic neobişnuit la mijloc.
Pe contul de Instagram al lui Stanley Johnson au fost difuzate fotografii cu el în ceea ce pare a fi un aeroport, purtând o mască pe faţă. Două înregistrări video postate pe acelaşi cont arată un avion care aterizează, cu comentariul: "Sosesc la Atena diseară!".
Tatăl premierului a explicat, citat pe site-ul Daily Mail, că prezenţa sa la Pelion era "esenţială pentru a lua măsuri anti-COVID" la proprietatea sa, "în vederea apropiatului sezon de închiriere pentru vacanţă".
Purtătorul de cuvânt al guvernului grec Stelios Petsas a menţionat că zborurile directe din Marea Britanie şi Suedia au fost interzise până pe 15 iunie, iar "dacă un cetăţean din aceste ţări soseşte pe altă cale în Grecia, fireşte că poate veni".
Purtătorul de cuvânt al premierului Boris Johnson a refuzat să comenteze direct acest caz, dar, întrebat dacă premierul consideră că publicul britanic trebuie să dea curs recomandărilor de călătorie ale Ministerului de Externe, a spus că este vorba "de un sfat şi fiecare decide pentru el".
Guvernatorul regiunii de sud a Pelionului, Michalis Mitzikos, a afirmat la rândul său că "autorităţile relevante sunt la curent cu prezenţa dlui Johnson şi acţionează în consecinţă". "Urmăm instrucţiunile autorităţilor relevante, ale autorităţilor sanitare şi poliţiei", a asigurat Mitzikos, fără a da alte detalii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News