Silviu Roșu a explicat la Digi24 că, potrivit legii, nevăzătorii au acces, împreună cu câinele-ghid, în orice loc, în orice mijloc de transport și că nu a auzit că ar fi nevoie de acordul celorlalți călători.
El a adăugat că un călător nu a fost de acord cu prezența câinelui în cușetă.
„Apoi, în alte cabine, am fost primit cu brațele deschise. Nu a fost nicio problemă", a spus Roșu.
„Se putea rezolva pe cale amiabilă, fără să țipe la mine, fără să mă țină de braț, să mă agreseze, într-o oarecare măsură, fără să-mi arate cu degetul celălalt vagon, oricum degetul dânsului nu l-aș fi văzut, fără circul ăsta pe care l-a creat chiar dl controlor", a adăugat el.
„Tot timpul am încercat să-i informez pe cei de la CFR Călători, prin e-mail, că voi călători cu un câine-ghid, dar îmi spuneau tot timpul că nu am voie, că trebuie să plătesc bilet, doar la clasa a doua, tot felul de lucruri. Am mai fost pus în situații dificile de controlorii de la CFR Călători, dar într-o situație ca asta, să nu fiu lăsat să urc în tren, nu", a mai spus Roșu.
El a precizat că va face o sesizare la CFR Călători și că vrea să sesizeze și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, astfel încât astfel de situații să nu mai aibă loc.
„Îmi doresc ca ceilalți nevăzători care au un câine-ghid să nu fie puși în situația în care am fost pus eu", a mai spus Silviu Roșu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News