Tânăra, în vârstă de 30 de ani, provine dintr-un mediu extrem de turbulent. La o vârstă fragedă, a fost martoră la un act de violență cruntă: tatăl său și-a ucis mama și a răpit-o pe ea, legând-o de un copac și hrănind-o doar cu pâine și apă.
După moartea bunicii sale în 2014, tânăra a decis să se alăture mătușii sale, care se stabilise în Pesaro, Italia. Aici, în loc să găsească siguranță și sprijin, a întâlnit noi capcane și abuzuri.
Conform acuzațiilor, mătușa a început să o manipuleze, obligând-o să se comporte ca și cum ar avea o tulburare mintală. Tânăra era ținută aproape izolată, având permisiunea de a ieși afară doar cu capul acoperit. Mătușa s-a făcut administrator de sprijin pentru nepoata sa și a solicitat, în numele acesteia, un handicap la Inps (Institutul Național de Asigurări Sociale) pentru probleme psihice. În acest context, tânăra a fost amenințată cu întoarcerea în Moldova, unde nu avea pe nimeni, dacă nu colabora cu mătușa în planul său.
Pentru a-i controla comportamentul, mătușa o amețea cu medicamente, făcând-o incapabilă să răspundă la întrebările comisiei medicale, ajungând chiar să fie internată de urgență în spital. Astfel, între septembrie 2016 și iulie 2023, mătușa a încasat ilegal o pensie totalizând 84.000 de euro, fără ca nepoata să aibă cunoștință de acest lucru.
După o perioadă de suferință, tânăra a reușit să descopere înșelăciunea. Cu ajutorul unui avocat, ea a intentat un proces împotriva mătușii sale, eliberându-se astfel din coșmarul în care trăia. Acum, tânăra locuiește în Toscana, unde lucrează și încearcă să-și refacă viața.
Mătușa a părăsit Italia și s-a întors în Moldova, dar consecințele acțiunilor sale nu s-au încheiat. Procuratura din Pesaro a deschis o investigație și a cerut confiscarea celor 84.000 de euro obținuți prin fraudă, conform presei străine.
În urma unei plângeri depuse în iunie 2023 de tânăra moldoveană, procurorii din Pesaro au demarat o anchetă complexă. La începutul acestui an, avocata tinerii, Simona Selvanetti, a contestat o solicitare de clasare a cazului, iar judecătorul a decis continuarea cercetărilor. Recent, tânăra a fost audiată de procurorul adjunct, Silvia Cecchi, ca persoană informată despre faptele comise.
Ancheta se apropie acum de final, iar procuratura va lua măsurile necesare pentru a se asigura că mătușa va răspunde în fața legii pentru faptele sale.
--------------------------------------------------------------------------------------
Dacă doriți să fiți notificați direct pe WhatsApp, atunci când apare o nouă știre de interes EXCLUSIV pentru românii din ITALIA, puteți intra pe grupurile de WhatsApp al cititorilor fideli StiriDiaspora accesând următoarele linkuri:
-> https://chat.whatsapp.com/DIfmKOQTNNO5InDDSWwifG
-> https://chat.whatsapp.com/JCB7XM4tEl08V1iMcc9g8N
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News