La vremea respectivă, italianca avea doar 19 ani, iar mesajul a reușit să indigneze comunitățile de străini din Padova. Chiar dacă postarea a fost ștearsă între timp, tânăra a fost acuzată de distribuirea unor idei de ură rasială si etnică. De asemenea, cei care au apreciat postarea pot fi amendați de autoritățile italiene.
„Eu și poporul român nu ne vom înțelege bine niciodată, printre cur*e fără rușine, îngrijitoare în depresie și alte elemente urât mirositoare, necivilizate și needucate. Până la urmă tot vă extermin”, a postat Michela Bartolotta pe Facebook.
Italianca a încercat să-și justifice reacția prin invocarea motivului stresului cotidian.
Potrivit Digi24, tânăra a afișat scuze pe vitrina magazinului în care lucra și a organizat evenimente pentru persoanele de naționalitate română, însă judecătorii au hotărât că trebuie să primească o pedeapsă exemplară și au condamnat-o la închisoare cu suspendare.
De asemenea, tatăl fetei și-a cerut scuze prin intermediul presei locale din Padova și a anunțat că la firma pe care o deține a angajat 10 străini.
Sentința a fost dată de Tribunalul din Padova, pe baza unei legi din 1993.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News