Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Tânăra asistentă româncă ucisă de iubit se întorcea acasă de la părinţii ei, în momentul agresiunii
WhatsApp
O crimă pasională a zguduit Cluj-Napoca în miez de noapte. Orbit de gelozie, un tânăr şi-a înjunghiat iubita chiar în faţa blocului în care locuia. Victima, asistentă medicală, era ameninţată de el de cel puţin o lună. Dar nu a depus plângere la Poliţie! Bărbatul a fugit imediat după crimă şi a fost prins nouă ore mai târziu, în Suceava, în casa părinţilor. 

Tânăra de 30 de ani a fost găsită fără suflare chiar pe aleea din faţa blocului. Nici nu a apucat să intre în scară când a fost atacată de iubitul ei. Individul a înjunghiat-o de mai multe ori, iar apoi a fugit. Un vecin i-a auzit ţipetele în miezul nopţii şi a sunat la 112. Dar deja era prea târziu.

„Am intors-o pe spate ca sa vad daca respira sau ceva, nu mai respira. Dupa care a ajuns si politia in scurta vreme”, spune un vecin.

„S-au aplicat manevre de resuscitare pentru aproximativ 30 de minute. Avea multiple plagi si mai avea un traumatism cranio-cerebral în zona stângă”, a declarat Ciprian Cornea, purtător de cuvânt ISU Cluj, potrivit Observator.

Acelaşi vecin îl văzuse pe criminal cu câteva ore înainte de tragedie, dând târcoale blocului în care tânăra locuia. Femeia era asistentă la un spital Cluj-Napoca şi se întorcea din Suceava, de la părinţi, când a fost ucisă. Scenele înfiorătoare au fost surprinse de camerele de supraveghere ale blocului, iar imaginile au ajuns şi la Poliţie.

 

Criminalul are antecedente

 

„Ceea ce pe camera s-a reusit sa se vada: domnisoara coboara dintr-un taxi si vine spre intrarea de bloc cu bagajul in mana. Si, la un moment dat, dispare si un tip care fuge incolo si o ia pe strada la dreapta”, a spus administratorul blocului, conform sursei citate.

Criminalul are 28 de ani şi a fost prins 9 ore mai târziu, ascuns în casa părinţilor din Suceava.

Anchetatorii cred că şi-a ucis iubita din gelozie. Femeia ar fi vrut să se despartă de el şi aşa a început să pună la cale planul de răzbunare. În ultima perioadă, individul o teroriza cu mesaje de ameninţare.

„A avut o tinereţe nu prea fericită. Nu a avut nici cine să o îndrume în viaţă, altfel nu îmi explic cum să fi intrat în relaţie cu individul acesta”, spune dr. Dorin Mateescu.

„Faptul ca o persoana primeste amenintare cu moartea inainte de a fi omorata arata clar ca acel omor nu a fost unul impulsiv si generat strict de o situatie de moment in care cineva si-a pierdut controlul”, a precizat Gabriela Groza, psiholog.

Criminalul are antecedente. Îşi bătuse şi fosta iubită, iar procesul cu ea tocmai se terminase.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel