Potrivit polițiștilor constănțeni, vineri dimineață, o patrulă de ordine publică de la Poliția Năvodari a observat două femei și doi bărbați care alergau și strigau după ajutor, urmărite de o persoană mascată.
"Polițiștii au recunoscut persoana în cauză, care avea fața acoperită cu o mască, iar în mâini ținea două cuțite. La vederea patrulei, agresorul a fugit în direcția opusă, moment în care polițiștii au pornit în urmărirea acestuia, pe mai multe străzi din orașul Năvodari, atât pedestru, cât și cu autospeciala de poliție”, au transmis polițiștii constănțeni.
Bărbatul a fost găsit după aproximativ un kilometru, în timp ce intra într-un gang din apropierea unei piețe și, în timp ce unul dintre polițiști l-a urmărit pe jos, colegul acestuia a blocat aleea cu autospeciala de poliție.
Agentul l-a somat pe agresor în repetate rânduri să se oprească, însă, la un moment dat, acesta l-a atacat pe polițist.
Polițistul a tras un foc de armă, rănind tânărul în picioare, motiv pentru care polițistul a cerut un echipaj de ambulanță și între timp a dat primul ajutor victimei.
Cele patru victime, toți tineri cu vârste în jur de 20 de ani, le-au spus polițiștilor că nu îl cunoșteau pe bărbatul respectiv, fiind atacați de acesta în plină stradă. Înainte să o ia la fugă, ei l-au văzut venind spre ei cu fața mascată, purtând glugă și amenințându-i cu cuțitele.
Agresorul, un bărbat de 25 de ani, din Iași, a fost dus la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate, iar polițiștii continuă cercetările.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News