Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Anchetă: Cum racolează Rusia moldoveni pentru armată
WhatsApp
Locuitorii din Moldova, chiar şi cei de pe malul drept al Nistrului, sunt activ racolaţi în armata rusă dislocată în regiunea transnistreană fără acordul oficial al Chişinăului, arată o investigaţie RISE Moldova, citată de IPN.

"Mesajele se transmit prin anunţuri plasate în stradă, pe stâlpi, sau expediate pe canalele private de Telegram", precizează articolul.

Jurnalistul RISE, autorul investigaţiei, Vladimir Thorik, a sunat la câteva numere de telefon indicate în anunţuri, prezentându-se drept şomer, originar din Bălţi. Subiectul discuţiei a vizat posibilitatea de a fi expediat pe frontul din Ucraina, dar şi mărimea plăţilor pentru serviciul militar în armata rusă.

Numele recrutorilor ruși, la vedere

 

"Poţi dovedi într-o oră cine şi cum racolează locuitorii din Moldova în armata rusă. Am găsit informaţii despre recrutorii militari ruşi, inclusiv numele de familie, dovezile apartenenţei lor la armată, prin numerele de telefon găsite de noi în anunţuri. Pentru a stabili cui îi aparţin numerele de telefon au fost utilizate câteva aplicaţii gratuite, s-a căutat prin reţelele de socializare şi câteva baze de date transnistrene şi ruse", a precizat pentru IPN autorul investigaţiei.

Serviciul de presă al Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene (MAEIE) a prezentat poziţia instituţiei la acest subiect într-un comentariu remis redacţiei RISE. "Grupul operaţional de trupe ruse (GOTR) este dislocat în regiunea transnistreană fără acordul autorităţilor moldoveneşti, încălcând astfel principiul dreptului internaţional", se arată în răspunsul oficial. "Racolarea ilegală a localnicilor în structuri militare dislocate în regiunea transnistreană subminează suveranitatea, integritatea teritorială şi contrazice statutului de neutralitate al Republicii Moldova", se mai menţionează în mesaj.

Autorul investigaţiei, Vladimir Thorik, aminteşte că "regimul separatist, care a transformat regiunea într-o rezervaţie a fărădelegii, se bazează inclusiv pe baionetele ruseşti, fapt confirmat în repetate rânduri de către Curtea de la Strasbourg în hotărârile sale care condamnă încălcarea drepturilor omului în regiunea transnistreană.

"În deciziile CEDO se menţionează că, în condiţiile sprijinului militar, economic şi politic al Rusiei, regiunea transnistreană ar putea continua să existe şi să submineze eforturile Chişinăul şi structurilor internaţionale de soluţionare a conflictului şi de promovare a democraţiei şi statului de drept în regiune", a spus pentru IPN jurnalistul de la RISE, citat de Rador. 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
19 apr 2024, 22:40
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel