La data de 15 august, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Călărași din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București și procurorii D.I.I.C.O.T. - B.T. Călărași au realizat o prindere în flagrant, în București și au efectuat 5 percheziții domiciliare, în județul Călărași, la persoane bănuite de trafic de droguri, arată un comunicat al Poliției Române.
Astfel, polițiștii au depistat, în București, 4 persoane, cu vârste cuprinse între 23 și 44 de ani, ce s-ar fi întors din Germania, cu două autoturisme și ar fi avut disimulate, în rezervorul unuia dintre autoturisme, două recipiente din plastic de tip PET de 0,5 l ce conțineau aproximativ 400 de grame de cocaină. În continuarea cercetărilor, polițiștii au efectuat 5 percheziții domiciliare, în județul Călărași, în urma cărora au descoperit și ridicat 44.250 de lei, 7.050 de euro, 300 de dolari, o doză de cocaină, mai multe telefoane mobile și cartele. Din cercetări au rezultat indicii că, în cursul anului 2020, 3 bărbați, cu vârste cuprinse între 32 și 41 de ani, ar fi comercializat cocaină, direct sau prin persoane interpuse.
La data de 12 august, 4 persoane s-ar fi deplasat în Germania, de unde ar fi achiziționat cele 400 de grame de cocaină, pe care le-ar fi introdus în țară, acestea fiind destinate unor dealeri. 8 persoane au fost conduse pentru audieri la sediul D.I.I.C.O.T. – S.T. Călărași, iar, la data de 16 august a.c., instanța de judecată a emis mandat de arestare preventivă pe numele a 6 persoane. Acțiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română, iar în activități au fost angrenați și jandarmi din cadrul I.J.J. Călărași.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News