Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
SUA. Statul Tennessee, lovit de tornade. 25 de oameni au murit
WhatsApp
Cel puţin 25 de persoane au murit în urma tornadelor violente care au lovit marţi statul american Tennessee, inclusiv regiunea oraşului Nashville, considerat capitala muzicii country din Statele Unite, informează AFP.

Preşedintele Donald Trump, care a declarat că s-a rugat "pentru toţi cei afectaţi de tornadele devastatoare", a anunţat că se va deplasa vineri în acest stat din sud-estul ţării.

Tornadele au lovit în noaptea de luni spre marţi, cu câteva ore înainte de deschiderea secţiilor de votare pentru "Super Tuesday", etapă hotărâtoare a primarelor democrate, desfăşurate în 14 state americane, printre care şi Tennessee.

Echipele de salvare caută în continuare supravieţuitori şi persoane dispărute, a declarat marţi un responsabil al Agenţiei pentru Situaţii de Urgenţă din Tennessee (TEMA).

Bilanţul tornadelor a continuat să crească pe perioada zilei, ajungând la 25 de morţi, potrivit celei mai recente actualizări anunţate de guvernatorul republican, Bill Lee.

Tornadele au traversat Tennessee, afectând grav clădiri, drumuri şi poduri în mai multe comitate, conform TEMA.

Mai multe hangare de pe aeroportul John Tune din Nashville au fost distruse. În imaginile difuzate de poliţia oraşului pot fi văzute avioane deteriorate, aproape încastrate unele în altele, şi fragmente de tablă căzute pe piste.

Youtube video image
 

sursa: Global News

 

Întreruperile de energie au afectat marţi peste 70.000 de clienţi, iar şcolile publice din Nashville au anunţat că vor rămâne închise miercuri.

În urmă cu un an, tornadele au ucis cel puţin 23 de persoane şi au provocat pagube grave în statul Alabama (sud).

Superstarul pop Taylor Swift, care a declarat că Tennessee este statul său adoptiv, a declarat într-un tweet că trimite "dragostea şi rugăciunile sale" tuturor celor afectaţi.

Unul dintre marile nume de la Hollywood, Reese Witherspoon, care a crescut la Nashville, a declarat că are "inima frântă" după aflarea veştilor. "Mă rog pentru familiile care şi-au pierdut persoanele dragi. Rămâneţi la adăpost, vă rog", a completat actriţa care şi-a numit al treilea copil Tennessee.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel