Washingtonul salută revenirea la calm în acest stat din Asia Centrală afectat săptămâna trecută de violenţe fără precedent de la obţinerea independenţei în 1991, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price.
"Salutăm şi anunţul preşedintelui Tokaev, care a spus că forţele de menţinere a păcii ale Organizaţiei Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC) şi-au încheiat misiunea", a adăugat Price, referindu-se la cei aproape 2.000 de soldaţi, în mare parte ruşi, care au răspuns apelului preşedintelui Kazahstanului.
"Atât timp cât forţele OTSC nu s-au retras vom continua să le cerem (...) să respecte drepturile omului şi să îşi respecte angajamentul de a se retrage rapid din Kazahstan, aşa cum a fost solicitat de guvernul kazah, a adăugat purtătorul de cuvânt al diplomaţiei americane în cadrul unui briefing de presă.
Preşedintele Tokaev a anunţat că retragerea contingentului OTSC va începe peste două zile. De asemenea, a precizat că aceasta va fi graduală şi nu va dura mai mult de zece zile. Cu toate acestea, ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, a indicat că retragerea va avea loc după ce situaţia va fi "total stabilizată" şi "prin decizia" autorităţilor kazahe.
De cealaltă parte, secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a deranjat Moscova săptămâna trecută când a declarat că "odată ce ruşii sunt în casă, este foarte greu câteodată să îi faci să plece", scrie Agerpres.
''Nu am nicio îndoială că este vorba despre un atac terorist, un act organizat şi bine pregătit împotriva Kazahstanului, cu participarea unor combatanţi străini din ţări ale Asiei Centrale, inclusiv Afganistan. Combatanţi din Orientul Mijlociu de asemenea au participat'', a transmis într-un comunicat serviciul de presă al lui Tokaev, după o discuţie telefonică a acestuia din urmă cu preşedintele Consiliului European, Charles Michel.
Circa 1.300 de companii au suferit pagube, au fost atacate de asemenea circa o sută de bănci şi centre comerciale, iar 500 de maşini de poliţie au fost incendiate, în total pierderi de 2-3 miliarde de dolari pentru statul kazah, a mai menţionat Tokaev, prezentând un bilanţ al violenţelor soldate cu ''numeroase victime printre forţele de ordine şi civili''. Autorităţile locale nu au precizat încă numărul victimelor, afirmând doar că zeci de persoane au fost ucise, printre care 16 membri ai forţelor de ordine.
Kazahstanul s-a confruntat din primele zile ale noului an cu revolte care au pornit de la manifestaţii de protest în urma scumpirii gazelor lichefiate şi care au căpătat revendicări politice, cu manifestări anarhice, clădiri oficiale incendiate şi ciocniri violente între forţele de securitate şi participanţii la aceste manifestări, despre care autorităţile kazahe au afirmat că unii au fost antrenaţi pentru luptă, bine coordonaţi şi au folosit inclusiv arme de foc.
Preşedintele Tokaev a descris luni aceste evenimente drept o tentativă de lovitură de stat. Într-un mesaj televizat transmis vineri, el a reproşat fostului său guvern - pe care l-a demis după izbucnirea revoltelor - că nu a fost capabil să prevină aceste ''atacuri teroriste''. ''Este extrem de important să înţelegem de ce guvernul a scăpat din vedere pregătirile clandestine de atacuri teroriste şi antrenarea celulelor militante sub acoperire'', a subliniat Tokaev.
''Acţiunile lor au relevat existenţa unui plan precis de atacuri asupra armatei, instituţiilor sociale şi administrative în practic toate regiunile, o coordonare perfectă, capabilităţi de luptă puternice şi o brutalitate sălbatică'', a continuat preşedintele kazah, care, după ce a declarat starea de urgenţă, a preluat şi funcţia de şef al Consiliului de Securitate al ţării, deţinută de fostul preşedinte Nursultan Nazarbaev.
Tokaev a declarat luni la un summit online excepţional al Organizaţiei Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC) - care a venit în sprijinul său cu trupe, în principal ruseşti - că în prezent ordinea în ţară a fost restabilită, relatează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News