Bogdan Nicolescu, în vârstă de 37 de ani, liderul unui mic grup de hackeri denumit 'Bayrob', a fost condamnat la 20 de ani de închisoare, în timp ce complicele său Radu Miclaus, de aceeaşi vârstă, a primit 18 ani de închisoare, potrivit Agerpres.
Conform justiţiei americane, cei doi au controlat un botnet cu peste 400.000 de calculatoare infectate, cele mai multe localizate în SUA. Activităţile grupului erau extinse, de la vânzări fictive de maşini pe internet şi până la sustragerea de date personale şi vânzarea lor pe ″darkweb″.
Cei doi hackeri au câştigat astfel peste 4,5 milioane de dolari, conform unei estimări indulgente făcute de FBI.
Ei au fost arestaţi la Bucureşti în septembrie 2016 şi aduşi în SUA trei luni mai târziu. Un judecător american i-a găsit vinovaţi în aprilie pentru 21 de capete de acuzare, inclusiv fraudă online, participare la trafic cu mărci contrafăcute, furt de identitate cu circumstanţe agravante şi spălare de bani.
Viruşii informatici erau conţinuţi în e-mailuri şi alte mesaje online, iar ţintele predilecte erau de obicei americani despre care hackerii aveau impresia că sunt bogaţi sau creduli.
Grupul de hackeri Bayrob a avut în permanenţă de-a lungul timpului între trei şi cinci membri. Aceste nume i-a fost dat de compania de securitate informatică Symantec, care a descoperit malware-ul.
Conform procurorilor americani, activitatea grupului a început în anul 2007, când viruşii informatici au fost introduşi prin e-mailuri pretinse a veni de la societăţile Western Union, Norton AntiVirus şi IRS.
Grupul folosea mai multe modalităţi de a prelua controlul asupra calculatoarelor. Una dintre ele se realiza prin intermediul unor anunţuri pe eBay cu vânzări de maşini.
Când clientul potenţial trimitea mesaje cu întrebări, grupul Bayrob îi expedia ca răspuns fotografii ce conţineau programul malware prin care prelua controlul asupra calculatorului respectivei persoane. Mai departe, victima primea o pagină falsă a eBay, astfel că în final plata ajungea într-un cont controlat de hackeri.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News