Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Studiu UE. Germania și Austria, cele mai rasiste țări din Europa 
WhatsApp
În Germania, Austria și Finlanda sunt prezente cele mai mari rate de discriminare și hărțuire asupra oamenilor de culoare, arată un sondaj realizat pe 13 țări UE, publicat miercuri, relatează Reuters. 
Foto: Facebook European Commision

Studiul a fost realizat în două etape: primul în umă cu șase ani, iar cel mai recent în acest an și a avut menirea de a prezenta date comparative. 

Agenția pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene (FRA), care a comandat sondajul și a analizat concluziile acestuia într-un raport, arată că, în intervalul de șase ani de la studiul anterior, proporția respondenților care s-au simțit discriminați rasial în ultimele 12 luni a crescut cu 10 puncte procentuale până la 34%.

În Austria și Germania proporția a fost de 64% - aproape dublul nivelului anterior de 33% în Germania și o creștere semnificativă față de cele 42% înregistrate în Austria cu șase ani mai devreme. Următoarea pe listă a fost Finlanda, cu 54%.

„Este șocant să nu vedem nicio îmbunătățire de la ultimul nostru sondaj”, a spus directorul FRA, Michael O'Flaherty. „În schimb, oamenii de origine africană se confruntă cu tot mai multă discriminare doar din cauza culorii pielii lor”.

Proporția respondenților care au declarat că s-au simțit discriminați rasial în ultimii cinci ani, mult mai mult decât în precedentele 12 luni, a crescut la 45% în cele 13 țări chestionate, o creștere cu șase puncte față de studiul anterior. Primele trei țări au fost aceleași, în Germania ajungându-se la o rată de 76%.

Sondajul efectuat de Ipsos pentru FRA a fost un unul amplu asupra a 16.124 de imigranți și descendenți ai imigranților din 15 țări din care vor fi elaborate mai multe rapoarte FRA - despre alte minorități etnice și musulmani. S-a desfășurat între octombrie 2021 și septembrie 2022.

Cele mai puțin rasiste țări din UE

 

Acest raport, intitulat „A fi negru în UE”, este primul produs din acel sondaj mai larg și a vizat și alte țări precum Austria, Belgia, Danemarca, Finlanda, Franța, Germania, Irlanda, Italia, Luxemburg, Polonia, Portugalia, Spania și Suedia.

Portugalia și Suedia au fost țările cu cele mai scăzute rate de hărțuire și, alături de Polonia, au avut cele mai scăzute rate de discriminare rasială, potrivit respondenților.

Raportul FRA a inclus o serie de recomandări pentru statele membre ale UE, cum ar fi aplicarea corectă a legislației anti-discriminare și luarea în considerare a unei motivații bazate pe părtinire rasială ca circumstanță agravantă atunci când se stabilesc pedepse pentru infracțiuni.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel