Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Studiu: 33% dintre români au dubii legate de existența COVID-19
WhatsApp
Peste 55% dintre români cred în existența noului coronavirus, în timp ce 33% au dubii cu privire la existenta acestuia și 12% cred că este o invenție, arată un studiu efectuat de compania de cercetare de piață Novel Research, la inițiativa Provident Financial România.
Foto ILUSTRATIV

Conform sursei citate, percepția diferă în funcție de localitatea de reședință - astfel, dacă în ce privește românii din zona urbană procentul celor care cred că virusul este o invenție este de puțin peste 7%, în mediul rural procentul este dublu, de peste 16%. Studiul a fost efectuat în perioada 15-22 iulie, pe un eșantion reprezentativ de 1.003 persoane.

Întrebați despre încrederea pe care o au în sursele de informare, majoritatea românilor spun că au încredere în discuțiile cu prietenii și familia (56,5%), apoi în discuțiile cu colegii (37.9%) sau în comunicatele Guvernului (36,2%). Românii manifestă cea mai mare lipsă de încredere în ce privește informațiile de la celebrități, vloggeri sau bloggeri (43,5), social media (32,5%) și TV (28,5%).

 

„Românii sunt preocupați pentru cum vor evolua lucrurile în următorul an”

 

Indiferent de percepția asupra noului coronavirus, toți respondenții au constatat efectele contextului creat de COVID-19 asupra vieții lor. Aproape 60% dintre români spun că cel mai mare impact negativ a fost resimțit în ce privește planurile de vacanță și călătoriile. Peste 55% au afirmat că efectele negative ale crizei COVID s-au văzut și în viața socială. În același timp, un număr apropiat de români au constatat un impact negativ și asupra finanțelor personale sau ale familiei, dar și asupra siguranței personale. Criza COVID-19 nu a schimbat însă, pentru majoritatea românilor, evoluția dezvoltării personale sau profesionale ori viața de familie sau de cuplu.

„Românii sunt preocupați pentru cum vor evolua lucrurile în următorul an și cele mai mari riscuri identificate sunt: creșterea rapidă a numărului de infecții (52,9%), revenirea la starea urgență (42,7) sau atingerea capacității maxime a spitalelor (39,9%). În ce privește infectarea cu COVID-19, mai puțin de un sfert cred că există riscul ca asta să li se întâmple lor și sub 20% se tem că s-ar putea să-și piardă locul de muncă”, conform datelor centralizate.

Pe de altă parte, aproape jumătate dintre români nu întrevăd schimbări ale vieții pe care o duc acum. Aproape o treime sunt însă optimiști și cred că viața lor de peste jumătate de an va fi mai bună decât cea de acum. La polul opus sunt cei aproape 23% dintre români care sunt pesimiști și cred că viața lor va fi mai rea decât în acest moment.

Eșantionul de 1.003 persoane a fost selectat aleatoriu din rândul populației adulte din România (18 ani+), folosind cote, cu o marjă de eroare de ± 3%, scrie Mediafax.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel