Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Ploile fac prăpăd în țară: Străzile din Craiova, acoperite de grindină în doar 10 minute
WhatsApp
Până la ora 23:00, aproape toată țara este sub avertizare de Cod Galben de ploi, vânt și vijelii, transmite Administrația Națională de Meteorologie.
Străzile din Craiova, acoperite de grindină în doar 10 minute. Sursa foto: facebook/meteoplus

În Craiova a căzut grindină în doar 10 minute. Străzile s-au acoperit cu un strat alb de gheață. Grindina a căzut și în județul Alba. La această oră este valabil și un Cod Portocaliu de vijelie și grindină în județele Timiș, Hunedoara și Caraș-Severin. 

 Vor fi frecvente descărcări electrice, averse torențiale, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și grindină. Zonele vizate sunt Banat, Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Transilvania, centrul și sudul Moldovei, precum și zona de munte, unde, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 20-25 de litri pe metru pătrat și izolat de peste 30-40 l/mp.  În zilele următoare vor mai fi astfel de manifestări, dar totuși în diminuare. Vizate vor fi zonele montane și deluroase, pe arii mai restrânse în restul teritoriului.

Aproape toată țara, sub cod galben de vreme severă: ploi torențiale, grindină și vijelii

Din punct de vedere termic, tocmai un factor declanșator al convecției de după-amiază, valori destul de ridicate, specifice sezonului cald, cu maxime cuprinse în general între 22 și 28 de grade, chiar valori mai ridicate în partea de sud a țării și minime destul de ridicate pentru această perioadă, în unele zone chiar peste normele perioadei, vor fi cuprinse între 7 și 17 grade Celsius. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel