Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Român din Marea Britanie, acuzat că a distrus proprietăţi de 4 milioane de lire
WhatsApp
Un muncitor acuzat că a utilizat un excavator pentru provoca o pagubă de până la 4 milioane de lire mai multor locuinţe pentru vârstnici abia construite a fost audiat la tribunal

Daniel Neagu, în vârstă de 30 de ani, a fost acuzat de distrugerea proprietăţii după ce cinci locuinţe construite de compania McCarthy and Stone în localitatea Buntingford din comitatul Hertfordshire, în valoare de aproximativ 800.000 de lire fiecare, au fost deteriorate. Neagu, care a efectuat lucrările pentru această companie, nu a dorit să susţină o pledoarie în cadrul audierii de la Curtea Magistraţilor din Hatfield unde a apărut luni printr-o legătură video din arestul poliţiei, precizează Press Association.

Aflate pe o proprietate în construcţie, casele de pe Ermine Street au suferit pagube la nivelul pereţilor exteriori care au fost făcuţi bucăţi. Un excavator turcoaz a rămas în mijlocul zonei devastate. Compania McCarthy and Stone a anunţat că proprietarii locuinţelor urmau să se mute în bungalouri în următoarele săptămâni. Poliţia din Hertfordshire a comunicat că bărbatul a fost reţinut de agenţii sosiţi la faţa locului, sâmbătă, la ora locală 17:40.

Suntem absolut devastaţi

Cetăţeanul român care locuieşte pe Athelstone Road din Harrow, în nord-vestul Londrei, nu a fost angajat direct de compania constructoare, ci lucra pentru o firmă subcontractoare, Fenton, după cum a declarat purtătoarea de cuvânt a McCarthy and Stone. 'Aşteptăm raportul inginerului specialist în structuri pentru a putea realizat planul lucrărilor necesare în vederea reparării sau a reclădirii acestor proprietăţi', a adăugat aceasta.

'Suntem absolut devastaţi faţă de cumpărătorii afectaţi, iar prioritatea noastră este să menţinem legătura apropiată cu aceştia şi cu familiile lor şi să ne asigurăm că orice perturbare va fi limitată la minimum', a adăugat purtătoarea de cuvânt. Neagu, care a vorbit în timpul audierii doar pentru a-şi oferi datele personale şi a-şi exprima dorinţa de a nu susţine deocamdată o pledoarie, a fost acuzat de distrugere de bunuri în valoare de 4 milioane de lire. El se află în arest preventiv şi urmează să fie audiat la tribunalul din St Albans la 10 septembrie, precizează Press Association.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel