Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Statele Unite cer CONFISCAREA petrolierului reţinut în Gibraltar
WhatsApp
Departamentul de Justiţie al SUA a emis un mandat pentru confiscarea petrolierului iranian Grace 1, la o zi după ce un judecător din Gibraltar a dispus eliberarea acestuia. Nici Marea Britanie, nici Gibraltar nu au răspuns la acest mandat de reţinere.

O tentativă legală de ultimă oră din partea SUA de a reţine petrolierul a fost respinsă joi de Gibraltar.

Petrolierul Grace 1, care transportă 2,1 m barili de petrol, a fost reţinut în 4 iulie deoarece ar fi transportat ilegal petrol în Siria. Iranul a numit anterior acest act drept o „interceptare ilegală".

La două săptămâni după ce petrolierul Grace 1 a fost reţinut, Iranul a pus sechestru pe petrolierul britanic Stena Impero, în Strâmtoarea Hormuz.

Deşi Iranul a anunţat că nava a încălcat „regulile maritime internaţionale", confiscarea Stenei Impero a fost considerată în mare măsură a fi un act de represalii.

Washingtonul susţine că poate confisca nava Grace 1 şi tot petrolul aflat la bord, pe baza unor încălcări ale legislaţiei internaţionale privind fraude sancţiuni economice bancare, spălare de bani şi terorism.

De asemenea, SUA au decis confiscarea a 995.000 de dolari dintr-un cont bancar neidentificat pentru presupuse legături cu Paradise Global Trading LLC, companie care ar fi în asociată cu firme controlate de Gardienii revoluţiei din Iran, organizaţie desemnată drept una teroristă de către Washington.

 

Nava nu va naviga în Siria

 

Pe de altă parte, Guvernul Gibraltar a declarat că a primit asigurări din partea Iranului că petrolierul Grace 1 nu va naviga în ţările „supuse sancţiunilor Uniunii Europene" - adică Siria.

"Am lipsit regimul lui Assad din Siria de peste 140 milioane dolari de petrol brut", a declara şeful Guvernului din Gibraltar, Fabian Picardo.

După ce un judecător a ordonat eliberarea petrolierului, Fabian Picardo a declarat, pentru BBC, că nava va putea pleca imediat ce logistica va fi pusă la punct. „Ar putea fi azi, ar putea fi mâine", a spus oficialul.

Curtea Supremă din Gibraltar a aprobat eliberarea imediată a petrolierului iranian Grace 1

Curtea Supremă din Gibraltar a aprobat joi eliberarea imediată a petrolierului iranian Grace 1, care fusese capturat de autorităţile britanice, în ciuda eforturilor depuse de Statele Unite de a bloca eliberarea navei, potrivit CNN.

Charles Gomez, un avocatul care a fost prezent în timpul desfăşurării audienţei, a declarat că ordinul de reţinere a petrolierului Grace 1 nu mai este valid. Acesta a adăugat că nava trebuie să fie eliberată imediat.

Premierul dinn Gibraltar a emis o directivă prin care nava nu se mai află sub incidenţa sancţiunilor impuse de Uniunea Europeană. Aşadar, nu mai există niciun motiv pentru ca petrolierul să fie reţinut, a declarat Gomez.

Autorităţile din Gibraltar au anunţat joi că trei membri ai echipajului şi căpitanul navei, cetăţean indian, vor fi eliberaţi.

Departamentul Justiţiei din SUA a depus o cerere prin care solicită autorităţilor din Gibraltar să reţină în continuare petrolierul iranian Grace 1, sub pavilion panamez, care a fost sechestrat în iulie, pe baza suspiciunilor că nava urma să livreze petrol Siriei, încălcând sancţiunile impuse de UE regimului sirian.

Pe data de 4 iulie, forţele britanice au oprit şi sechestrat tancul petrolier Grace 1, incident ce a provocat o criză diplomatică între Londra şi Teheran.

Presa internaţională speculează că autorităţile britanice speră că eliberarea navei Grace 1 va convinge Teheranul să elibereze petrolierul britanic, conform Mediafax.ro.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel