Publicitate
Arsenie Gălăţean i-a trimis femeii de care se îndrăgostise un clip cu el în ipostaze intime, iar acest lucru avea să îl coste totul. ”I-am trimis femeii un clip video pentru că o iubeam și ea mă iubea pe mine. A vrut să ne căsătorim, dar eu nu am vrut să renunț la chemarea mea. Filmarea a ajuns la Mitropolie și am fost sancționat. Am fost dat jos din funcția de stareț și nu mai am voie să oficiez slujbe. Acum aștept să mă duc la Prea Înaltul (Mitropolitul Clujului) pentru a fi ascultat. Eu aș vrea să rămân călugăr, la Someșul Rece”, a povestit fostul stareț pentru Stiri de Cluj.
Deși Lăcrămioara, femeia de care se îndrăgostise, era cu aproape 25 de ani mai tânără, acest lucru nu l-a împiedicat pe părinte să creadă că iubirea există. Mai ales că tânăra de 30 de ani venise de câteva ori la mănăstire ca să-l vadă. Cu toate acestea, fostul stareț nu a vrut să renunțe la haina monahală.
Surse din rândul bisericii au declarat pentru Stiri de Cluj, spun că femeia ar fi beneficiat de un transfer de bani de până la 10.000 de lei și că este posibil ca la mijloc să fi fost doar un șantaj.
Este al doilea caz în doar câteva zile, după ce un călugăr de la Mănăstirea Florești a fost filmat în ipostaze indecente. Totul a ieșit la iveală în Joia Mare când bărbatul, preot la mănăstirea Florești, a ieșit la agățat pe o aplicație de dating. A intrat în vorba cu un bărbat, iar mai apoi și-au continuat discuția pe o rețea de socializare, unde a unde început să îi trimită imagini interzise minorilor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News