Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Spania. Ultima dorință a românului care va fi eutanasiat, respinsă. Marin Eugen Sabău „în niciun moment nu și-a cerut scuze victimelor”
WhatsApp
Marin Eugen Sabău va fi eutanasiat pe 23 august. Românul și-a câștigat dreptul la o moarte asistată, după ce a făcut un atac armat la sediul firmei la care lucra, în Spania, în decembrie 2021. Însă, ultima dorință a „pistolarului din Tarragona” a fost respinsă.

Tribunalul de instrucție 5 din Tarragona a respins eliberarea lui Eugen Sabău, cu o zi înainte ca acesta să fie eutanasiat. Avocatul lui Sabău ceruse libertatea clientului său pentru ca acesta să-și ia rămas bun de la familie dintr-un spital convențional, dar justiția a decis că acesta va rămâne în celulă. Este decizia luată de șefa instanței, Sònia Zapater, cu o zi înainte ca deținutul să primească eutanasie, pentru că ea consideră că ar putea exista riscul de a fugi.

Cererea de libertate a fost prezentată pe 16 august, însă abia luni judecătorul a dat decizia. Magistratul i-a refuzat libertatea susținând că există indicii ale săvârșirii mai multor infracțiuni de tentativă de omor, în același timp ca în cazul în care deținutul este transferat la un spital convențional, „orice terț, membru de familie sau prieten, ar putea accesa cu ușurință și facilitează evadarea”. În plus, judecătorul subliniază că „în niciun moment acuzatul nu și-a cerut scuze victimelor și nici nu a dat semne de pocăință”.

Spania. Un român și-a împușcat trei colegi după ce i-a amenințat cu pistoale și săbii: Poliția bănuiește că Eugen plănuiește un masacru - FOTO

 

Cazul românului, fără precedent în Spania

 

Cazul lui Marin Eugen Sabău implică o ciocnire a drepturilor, fără precedent până acum în Spania: dreptul lui Sabău la o moarte demnă și dreptul victimelor sale la protecție judiciară efectivă. Pe parcursul procesului, cu cererea sa de eutanasie deja în curs, învinuitul a cerut să depună mărturie în fața judecătorului de instrucție. „Sunt paraplegic. Am 45 de puncte în mână. Nu-mi pot mișca bine brațul stâng. Am șuruburi și nu-mi simt pieptul”, a spus românul pe 11 iulie, de la spitalul penitenciar Terrassa unde este internat. În scurta sa apariție, el nu a dat alte explicații cu privire la decizia sa de a se folosi de Legea eutanasiei.

Fostul agent de securitate i-a acuzat și pe Mossos d'Esquadra de rezultatul final al împușcăturii. Sabău a dat asigurări că agenții au fost cei care au deschis focul în primul rând și că, după ce a primit o primă împușcătură în piept, a devenit „inconștient”. „Nimeni nu m-a avertizat, m-au împușcat direct fără să mă avertizeze sau să vorbească cu mine”, a spus el.

După ce a împușcat în birourile Securitas din centrul Tarragona și a rănit trei colegi, Marin Eugen Sabău, un pasionat de arme de foc și membru al unui club de tir, a scăpat în direcția Reus. A deschis focul asupra unei patrule Mossos d'Esquadra și apoi s-a refugiat într-un conac părăsit. O unitate de elita a Mossosi a reușit să-l prindă după un schimb de focuri de armă.

Spania. S-a aflat data la care va fi eutanasiat Marin Eugen Sabău. Românul care și-a ucis colegii de birou și-a câștigat dreptul la o moarte asistată

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel