Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Spania s-a săturat de turiști și protestează. ”Insulele Canare nu mai pot”
WhatsApp
Spania se confruntă cu o creștere a manifestațiilor împotriva supraturismului, în ciuda poziției sale ca a doua destinație turistică mondială. Autoritățile se străduiesc să găsească un echilibru între bunăstarea localnicilor și un sector economic crucial.
Foto: ILUSTRATIV / Sursa: pixabay.com

Din insulele Baleare până în Canare, și din Barcelona până la Malaga, Spania se confruntă cu o creștere a manifestațiilor ostile față de supraturism, punând presiune asupra autorităților pentru a găsi un echilibru între bunăstarea localnicilor și un sector economic vital.

Sub sloganul "Insulele Canare nu mai pot", un apel la protest este programat să aibă loc sâmbătă în acest arhipelag din nord-vestul Africii, cunoscut pentru soarele său mereu prezent. Scopul protestului este oprirea construcției a două complexe hoteliere la Tenerife, principala insulă din arhipelag, și o mai mare implicare a locuitorilor și a mediului în contextul exploziei turismului.

Organizația "Canarias se agota" stă în spatele acestei mișcări de protest și a intrat în grevă săptămâna trecută pentru a presa autoritățile. Insulele Canare au primit anul trecut 16 milioane de vizitatori, de șapte ori mai mulți decât cei 2,2 milioane de locuitori, o cifră considerată extrem de mare în raport cu resursele locale.

Număr record de turiști străini în Spania 

 

Această nemulțumire nu este singulară, ci face parte dintr-un trend mai larg, cu tot mai multe mișcări anti-turism apărând în Spania în ultimele săptămâni. La Malaga, una dintre destinațiile principale pentru turismul de plajă și soare, autocolante cu mesaje precum "Aici era cândva casa mea" sunt lipite pe zidurile și porțile locuințelor folosite pentru cazare turistică.

Asemenea proteste au loc și în Barcelona sau în insulele Baleare, unde panouri false au fost instalate pe plaje, afișând avertismente în engleză despre pericole precum căderi de pietre sau înțepături de meduze, cu scopul de a descuraja potențialii vizitatori.

Nemulțumirile localnicilor includ presiunea imobiliară, creșterea închirierii locuințelor pentru turism, forțând uneori locuitorii să părăsească centrul orașelor, precum și problemele legate de zgomot și mediu.

În Catalonia, unde o secetă istorică durează de trei ani, presiunea exercitată de hoteluri asupra resurselor de apă a generat și ea nemulțumiri. Anul trecut, Spania a găzduit un număr record de 85,1 milioane de turiști străini, iar această creștere a exacerbării problemelor asociate cu turismul.

În încercarea de a evita supraaglomerarea, mai multe orașe au luat măsuri, cum ar fi Saint-Sébastien, din Țara Bascilor, care a limitat grupurile turistice în centrul orașului, sau Sevilia, care a propus introducerea taxei de acces în anumite zone turistice.

Cu toate acestea, autoritățile se confruntă cu dificultatea de a lua astfel de decizii, dat fiind că turismul reprezintă o parte semnificativă din PIB și asigură multe locuri de muncă în Spania, relatează Agerpres. 

----------------------------------------------------------------------------

Dacă doriți să fiți notificați direct pe WhatsApp, atunci când apare o nouă știre de interes EXCLUSIV pentru românii din SPANIA, puteți intra pe grupul de WhatsApp al cititorilor fideli StiriDiaspora accesând următorul link:

-> https://chat.whatsapp.com/GS0fhMGHpuhLxn63v90nS4

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel