Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Spania. O româncă din Tenerife vorbește despre dezastrul provocat de pandemie: "Hoteluri închise, mulți români în ȘOMAJ"
WhatsApp
Pandemia de COVID-19 a închis hotelurile din Tenerife iar mulți români au intrat în șomaj tehnic. Amenda pentru cei care organizează petreceri neautorizate ajunge până la 30.000 de euro.  
Tenerife: locuitorii cer "eco-taxe" pentru daunele aduse mediului și se răzvrătesc împotriva turiștilor: "Plecați acasă"

Adina Bandini Lazăr trăieşte de 17 ani în Tenerife, Insulele Canare, unde până de curând erau foarte puţine cazuri de COVID-19.

Dacă acum trei săptămâni, în tot arhipelagul spaniol erau doar 144 de persoane infectate, bilanţul a ajuns acum la 638.

Românca a observat că, după relaxarea restricţiilor, au apărut tot mai multe petreceri în aer liber care au provocat o creştere rapidă a îmbolnăvirilor.

Adina spune că a existat chiar şi o petrecere ilegală, care a fost convocată pe o plajă mai retrasă cu sloganul „Să ne dăm virusul unii altora”.

Din fericire, autorităţile au evitat organizarea acestei reuniuni şi au luat decizii drastice care afectează în special viaţa de noapte.

Toate ringurile de dans au fost închise şi fumatul a fost interzis la terase şi în spaţiile publice, unde nu se poate respecta distanţa minimă de 1,5 metri.

Explozie de cazuri în Spania

 

Ultimul bilanţ zilnic al pandemiei din Spania a ajuns la 2.935 şi reprezintă o adevărată explozie de cazuri de COVID-19.

Drept urmare, Guvernul a decis împreună cu administraţia regională să închidă discotecile şi să interzică fumatul pe stradă, în toată Spania.

„Au închis toate discotecile, grupurile nu pot fi mai mari de 10 persoane, iar dacă se organizează petreceri neautorizate de primărie, amenda ajunge până la 30.000 de euro. De asemenea, a fost interzis fumatul în toate spaţiile deschise, dacă nu există distanţă de siguranţă, iar masca este obligatorie, inclusiv dacă te plimbi pe malul mării. O poţi da jos doar dacă faci plajă sau baie. Aceasta este noua normalitate a Insulelor Canare. Hotelurile sunt închise. Oamenii încă aşteaptă şi încă sunt în şomaj tehnic”, a spus Adina Bandini Lazăr.

Acesta se teme că în momentul în care se va hotărî să nu se mai plătească şomajul tehnic sau hotelurile se vor închide definitiv, atunci va fi situaţia dramatică.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel