Publicitate
Anchetatorii au indicat că în acest moment sunt deschise toate ipotezele, așa că nu este exclus că ar putea fi vorba despre un presupus caz de violență de gen sau că este implicată o altă persoană. Garda Civilă investighează relația dintre românul reținut și victimă. În acest sens, anchetatorii au explicat că „se studiază întregul mediu al victimei și toate persoanele care pot avea cunoștințe despre relația dintre cei doi, precum și toate situațiile personale care pot exista în jurul acestui eveniment”.
FOTO ILUSTRATIV
Referitor la fapte, anchetatorii au relatat că „deținutul a fost cel care a sunat în zorii zilei de vineri Garda Civilă pentru a-i alerta de cadavrul femeii. Din această cauză, a fost reținut pentru a putea fi audiat despre cele întâmplate și va fi dus în fața justiției în termen de 72 de ore”.
Autopsia va fi cea care va stabili cauzele morții româncei și va dezvălui dacă a existat o a treia persoană sau dacă decesul se datorează „autovătămării”, după cum au explicat anchetatorii.
Potrivit diariodejerez.es, românul le-a spus agenților că femeia s-a spânzurat și că a încercat să o resusciteze fără succes. O versiune care nu i-a convins pe oamenii legii.
----------------------------------------------------------------------------------------------------------
Dacă doriți să fiți notificați direct pe WhatsApp, atunci când apare o nouă știre de interes EXCLUSIV pentru românii din SPANIA, puteți intra pe grupul de WhatsApp al cititorilor fideli StiriDiaspora accesând următorul link:
-> https://chat.whatsapp.com/GS0fhMGHpuhLxn63v90nS4
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News