Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Spania. Român ucis, după ce câștigase o brumă de bani: 27 de ani de închisoare pentru moldoveanul care l-a ucis pe Vasile
WhatsApp
27 de ani de închisoare pentru că a torturat și ucis un zidar român, în Girona, Spania, pentru a-i fura 500 de euro. Bărbatul trebuie să plătească 40.000 de euro fiecăruia dintre copiii victimei și 203.000 de euro soției sale.

27 de ani de închisoare pentru Stepan Leskov, bărbatul de origine moldovenească care a torturat și ucis în 2020 un zidar de 62 de ani din Puigcerdà (Girona) în locuința sa, cu scopul de a-l jefui de 540 de euro. Bărbatul condamnat de Curtea de Apel din Girona trebuie să plătească, de asemenea, 40.000 de euro fiecăruia dintre cei patru copii ai victimei și 203.000 de euro soției sale, precum și suma furată inițial.

Juriul popular care l-a judecat pe ucigașul de 38 de ani l-a găsit în unanimitate vinovat de omor calificat și de furt cu violență într-o casă locuită cu ajutorul unui instrument periculos. Cu toate acestea, el a fost atenuat de starea de ebrietate, întrucât în timpul crimei se afla sub influența alcoolului, ceea ce "i-a anulat ușor capacitățile cognitive și volitive".

L-a strangulat până la moarte

 

Instanța a decis că agresorul a ucis victima, cetățean român, premeditat, întrucât i-a provocat "suferințe inutile". Potrivit verdictului, Leskov a folosit un băț de lemn de 1,3 metri cu un vârf metalic pentru a-i rupe bărbatului maxilarul, 10 coaste și a-i provoca hemoragii interne. În plus, înainte de a-l strangula până la moarte, l-a ars cu o țigară. 

După cele întâmplate, condamnatul a sunat la 112 pentru a cere ajutor, deși nu a putut fi înțeles ca urmare a celor 2,77 gr/l de alcool în sânge pe care le avea în organism. După cum se arată în document, principalul obiectiv al criminalului a fost acela de a intra în posesia banilor victimei. 

Vărul său a fost acuzat de tăinuire

 

În același timp, organul judiciar din Girona l-a acuzat pe vărul lui Leskov de o infracțiune de tăinuire, întrucât acesta a mers să îl caute pe criminal în Puigcerdà și l-a ascuns în apartamentul său din Girona. 

Cu toate acestea, ruda condamnatului a fost eliberată după citirea verdictului, deoarece nu s-a putut dovedi că a avut cunoștință de faptele criminale comise de vărul său atunci când s-a pus la dispoziția acestuia.

Principalele probe în acest caz au fost reprezentate de multiplele amprente și mostre de ADN ale agresorului care au fost găsite la domiciliul victimei, precum și de sângele de pe hainele acestuia și de diverse obiecte găsite în locuința criminalului și care aparțineau defunctului. 

După ce își va ispăși pedeapsa cu închisoarea, Leskov va fi expulzat din țară și nu se va putea întoarce timp de un deceniu. 

 

-----------------------------------

Dacă doriți să fiți notificați direct pe WhatsApp, atunci când apare o nouă știre de interes EXCLUSIV pentru românii din SPANIA, puteți intra pe grupul de WhatsApp al cititorilor fideli StiriDiaspora accesând următorul link:

-> https://chat.whatsapp.com/GS0fhMGHpuhLxn63v90nS4 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel