Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Spania: Român, liderul unei organizații infracționale. Metodă ingenioasă de furt
WhatsApp
Agenții Gărzii Civile și Poliția Națională au destructurat o grupare organizată din provinciile Barcelona, Gerona și Castellón, dedicată comiterii de escrocherii online și condusă de un român.

Rețeaua de infractori, condusă de un român, punea anunțuri pe Internet cu vânzarea unor telefoane mobile de mărci importante la prețuri foarte mici. Cumpărătorii, care credeau că au găsit o afacere inedită, au plătit prin transfer bancar, însă telefoanele nu au ajuns niciodată la destinație.

Potrivit intereconomia.com, cei interesați de achiziționarea telefoanelor mobile se puneau în contact cu persoanele ale căror nume apăreau în anunțuri, iar în momentul stabilirii prețului, primeau un cont bancar unde trebuiau să depună banii. O dată ce tranzacția se efectua cu succes, produsele nu mai ajungeau la cumpărători.

Operațiunile desfășurate de infractori au fost efectuate cu ajutorul afilierilor reale ale unora dintre membrii organizației sau prin folosirea altor identități reale ale unor terțe părți, uzurpându-le astfel identitatea. De asemenea, au folosit numele mai multor unități comerciale reale, trimițând facturi false ale instituțiilor menționate, pentru a câștiga încrederea cumpărătorilor și viitoarelor victime

În urma operațiunii au fost arestate șase persoane, iar alte 12 sunt investigate. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel