Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Spania. O familie de români și-a anulat datoriile în valoare de 60.000 de euro
WhatsApp
O familie de români care locuieste in Madrid s-a adresat unui birou de avocați spaniol în noiembrie 2017 cu o situație limită: soția castiga 700€ iar soțul nu mai găsise un loc de muncă de mai bine de doi ani și locuiau cu chirie după ce banca le-a luat casa. „Oamenii, încrezători în stabilitatea economică a Spaniei, au decis să-și cumpere un apartament, dar din cauza situației economice complicate din criza anterioară 2008-2009 au fost forțați să predea casa băncii, crezând că este cea mai bună soluție pentru a scăpa de datorii. Cu toate acestea, după executarea casei, banca le-a cerut familiei române, aproximativ 21.000 de euro”, spune Cristian Tănase, Director General al „Abogados Para Tus Deudas”.

„În afară de cei 21.000 de euro, familia română avea alte datorii de aproximativ 39.000 de euro - împrumuturi și carduri de credit. Cu un salariu de 700 de euro, plătind o chirie de 400 de euro, nu puteau să-și plătească datoriile. Pe data de 4 mai 2018, am prezentat toate documentele la un birou notarial din Madrid pentru a ajunge la un acord cu creditorii. Pe data de 20 iulie 2018, am convocat o întâlnire cu băncile, dar fără succes, deoarece nicio bancă nu a acceptat acordul de reducere a plății lunare (reeșalonarea datoriilor)”, mai spune Tănase.

La 5 decembrie 2018, am prezentat la Tribunalul de primă instanță nr. 81 din Madrid cazul de insolventa al familiei romane pentru obținerea ștergerii datoriilor, iar după mai bine de doi ani, la 22 decembrie 2020, am primit notificarea privind ștergerea datoriilor.

 

Orice rezident în Spania poate beneficia de legea falimentului



În Spania legea falimentului se numește Segunda Oportunidad (ceea ce înseamnă a doua sansa) și funcționează din 2015, fără limite sau restricții: orice rezident în Spania poate beneficia de legea falimentului personal, indiferent de naționalitatea lor, dacă îndeplinește cerințele legii. În fiecare an circa 10.000 persoane reusesc să-și anuleze datoriile.

În România, Legea privind insolvența persoanelor fizice a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2018, însă mai puțin de 100 de români au solicitat punerea sub protecția ei. La nivelul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului (ANPC), posturile alocate direcției de specialitate au fost reduse periodic, iar în multe județe nici nu există personal local pentru comisiile de insolvență, scrie HotNews.ro.

Direcția de Insolvență a Persoanelor Fizice a ANPC asigură aparatul tehnic al comisiei centrale de insolvență și al celor 42 de comisii de insolvență de la nivel teritorial. Cu toate acestea, deși pentru resursele de personal necesare pentru procedurile aferente insolvenței persoanelor fizice, au fost alocate inițial 270 de posturi de personal contractual, acestea au fost reduse succesiv la 255, iar apoi, în mod radical, la 81, pentru ca în prezent schema de personal să includă doar 64 de posturi, relevă datele.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel