Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Spania. Guvernul a aprobat noi măsuri pentru sprijinirea celor afectaţi de preţul ridicat al energiei
WhatsApp
Guvernul spaniol a aprobat, sâmbătă, un pachet de măsuri de nouă miliarde de euro, menit să ajute cele mai vulnerabile gospodării să facă faţă creşterii preţului energiei şi majorării inflaţiei, inclusiv subvenţii pentru transport şi o reducere de 80% a impozitelor la facturile de energie, transmite Reuters.
Spania. Guvernul a aprobat noi măsuri pentru sprijinirea celor afectaţi de preţul ridicat al energiei

Anunţul vine după ce Executivul a convenit la o reuniune extraordinară un pachet de 5,5 miliarde de euro reprezentând cheltuieli pentru familii şi 3,6 miliarde de euro reduceri de taxe.

Cu 15% vor fi majorate pensiile celor mai vulnerabile persoane, inclusiv văduvele şi persoanele cu handicap. Majorarea reprezintă o creştere lunară de 60 euro.

Din septembrie, va fi introdusă o reducere de 50% pentru cei care au beneficiat deja de subvenţii pentru călătoriile interne pe calea ferată sau cu autobuzul, plus o reducere de 30% pentru cei care folosesc serviciile regionale.

Lucrătorii independenţi cu venituri scăzute, sub 14.000 euro pe an, sau cei care sunt şomeri, vor primi o plată unică de 200 euro. Preţurile canistrelor cu gaz, un mod obişnuit pentru încălzirea locuinţelor în Spania, va rămâne fix până la 31 decembrie.

 

Sanchez: Noul pachet de măsuri va fi în vigoare până la finalul lui 2022

 



"Guvernăm pentru clasa de mijloc şi clasa muncitoare din această ţară, deşi ştim că acest lucru irită unele puteri economice", le-a spus jurnaliştilor premierul Pedro Sanchez.

Acesta a anunţat că din ianuarie Guvernul va introduce o lege pentru scăderea Taxei pe Valoare Adăugată (TVA) pe care o plătesc consumatorii de energie electrică, de la 10% la 5%. Noul pachet de măsuri va fi în vigoare până la finalul lui 2022, a precizat Sanchez.

Pachetul vine după măsurile adoptate în martie, şi care sunt în vigoare până la 30 iunie, în valoare de şase miliarde de euro, constând în ajutoare directe şi reduceri de taxe, şi credite preferenţiale de zece miliarde de euro pentru a ajuta companiile şi gospodăriile să facă preţului mai ridicat al combustibilului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Internațional Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel